Se zice că la fotbal și la politică se pricepe toată lumea. Pare că tot așa stau lucrurile și cu spiritualitatea.
Jurnaliști și bloggeri, profesori de geografie sau de sport, gospodine și tractoriști, primari, șomeri și coafeze, antreprenori și gunoieri, guvernante, actori și militari în termen, în fine, tot românu' ar trebui să participe la un referendum național privind conținutul manualelor de religie. Pe forumuri, în cancelariile școlilor, probabil și-n piață, două mari pericole isterizează poporul nostru european: imperialistul Putin și religiozitatea excesivă a românilor. Salvarea stă în puterea noastră. Bisericile să fie închise! Poporul adunat în stadioane și educat în spiritul ideologiei ”umaniste”. Preoții, acești paria ai societății, să fie bărbieriți, urcați în marfare și duși în localități izolate, eventual închiși. Să fie arse Bibliile, manualele de religie, iconițele! Să ne dovedim și să-I dovedim și lui Dumnezeu că nu există!
Dragi colegi de presă, ”Vă propun să facem toți, acolo unde avem cazuri similare, materiale cu scandaluri în care au fost implicați preoți. Ideal este să fie scandaluri sexuale, dar putem băga și altfel de lucruri: bătăi între popi, înjurături, tâlhării, etc” (citat din mesajul - devenit celebru - trimis de Ramona Ursu, redactor-șef adjunct la Adevărul de Seară, colegilor săi de redacție).
Exemplele pot continua. Militantismul, îndreptățit sau nu, e condiția esențială pentru o carieră în societatea românească. Trebuie să fii doar fără rușine și bun de gură. Extremismul, de orice fel, se pliază pe structura noastră antropologică. Ai fost la biserică și nu ți-a plăcut cum cântă dascălul, te-a taxat nesătulul de popă, nu ți-a zâmbit duduia de la lumânări? În cancelarie, te deranjează colegul de religie că nu-ți face ochi dulci? Ia-te de ei, cu Dumnezeul lor, cu tot!
În România extremelor, nu poți fi suficient de convingător dacă nu te poziționezi departe, cât mai departe, încât să poți arăta cu degetul. Cum și efectele întârziate ne caracterizează ca nație, militanților ateiști de pe Dâmbovița ar trebui să li se atragă atenția asupra lipsei de originalitate. A trecut ceva vreme de când Stalin, tânărul revoluționar, care, nu întâmplător, avea mâna stângă mai scurtă decât cea dreaptă, a înțeles că poate lupta împotriva unui imperiu doar interzicându-L pe Hristos, ”Cel mai mare capitalist”.
Personal, ca și creștin din mlădița bravului nostru popor, nu mă deranjează neapărat că Biserica este luată la rost pentru cutare acțiuni în societate. E consecința imediată a rolului de factor social pe care Biserica și l-a asumat și a parteneriatului cu statul. Nu văd deplasat faptul că preoților li se atrage atenția când greșesc. Nimeni nu este fără greșeală. Faptul că, adesea, sunt judecați preoții pe nedrept, iar nu este nimic ieșit din comun, pentru că și-au asumat acest lucru odată cu misiunea lor în mijlocul poporului și în Numele Celui pe Care L-au ”urât pe nedrept”. Față de toți aceștia, care acuză, indiferent de doza adevărului din cuvintele lor, Bisericii îi este îngăduită o singură atitudine: tăcerea Tatălui din Evanghelie, care așteaptă întoarcerea fiului rebel.
Mă deranjează cumplit, însă, atitudinea batjocoritoare la adresa Dumnezeului meu. Nu agreez, totodată, discursurile antisemite, nu-mi plac bancurile londoneze pe seama vatmanilor cu turban, și nici n-aș fi de-acord să se caseze toate statuetele lui Budha. Și, pentru a alunga suspiciunile forumiștilor, nu aș arde atei pe rug. Însă vreau să înțelegi, dragul meu prieten ateu, că pentru mine, creștinul ignorant, needucat, fundamentalist sau cum vrei tu să-mi zici, Hristos Acesta, pe Care tu-L batjocorești în fel și chip și pe Care - cât de absurd e! - Îl urăști pentru că nu există, e Unul dintr-ai mei. E cu mine-n casă, mă însoțește pretutindeni, copiii mei Îl cunosc. Când mă întâlnesc cu prietenii, e nelipsit. Știu că nu mă crezi, dar îți pot da mărturie prietenii mei. Iar când tu-L jignești pe Cel pe Care nu-L vezi, dar pe Care eu Îl știu lângă mine, e ca și cum eu i-aș jigni pe ai tăi, pe care îi vezi, îi știi, îi îmbrățișezi. Nu o voi face; El, Cel pe care tu nu-L vezi, nu-mi îngăduie să-ți provoc durere. Mă poți diagnostica clinic, poți crede ce vrei tu despre mine, dar ține cont, te rog, că suntem foarte mulți. Dacă ne vei număra pe noi și pe cei care gândesc ca tine, vei avea marea surpriză că voi, cei sănătoși, sunteți câțiva și că ați nimerit într-o rezervație cu oameni infestați de virusul Hristos. Toți aceștia sunt apți de muncă. Muncesc, poate mai mult decât tine, te salută pe stradă, nu au nimic împotrivă să contribuie la un sistem social de care beneficiezi și tu. Oamenii aceștia împart totul cu tine. Firesc ar fi să-ți pui întrebarea dacă nu cumva ei sunt cei sănătoși. Oricum ar sta lucrurile, însă, ei te acceptă. Respectă-le și tu dreptul de a viețui cum vor, de a-și educa copiii cum cred ei de cuviință.
Ora de religie, dragă prietene ”umanist”, este un drept pe care conaționalii tăi îl revendică. Și tu ești obligat să-l respecți, pentru că acestea sunt regulile comunității. Nu te obligă nimeni să-ți lași copilul la ora de religie, însă ai bunul simț să nu influențezi deciziile vecinilor tăi! Cuvintele tale jignesc, atitudinea ta discriminează. Suntem mulți, dar ne dai impresia că, dac-am fi puțini, ne-ai strivi. Vorbim în șoaptă, ca să nu te deranjăm. Dar lasă-ne, te rog, să le șoptim copiilor noștri ce credem noi de cuviință!