CĂLIN HERA: "Are în birou un acvariu cu peşti pe care îi îngrijeşte singur."
Are în birou un acvariu cu peşti pe care îi îngrijeşte singur. În luna septembrie va împlini 43 de ani (e Fecioară). Înoată zilnic câte trei kilometri, în două reprize, joacă şah, practică yoga, este fan Deep Purple, Black Sabbath şi Led Zepelin, citeşte Bulgakov şi se descurcă binişor în limba lui lol, omg, rofl, 🙂 şi >:). Aceasta e poza simpatică a lui Dmitri Medvedev, ales duminică în funcţia de preşedinte al Rusiei.
A, s-ar mai putea adăuga ceva, de dragul celor care cred în teoria conspiraţiei: se ştie cu Vladimir Putin de 17 ani, i-a fost şef al administraţiei prezidenţiale, şef de campanie electorală, prim-vicepremier. Cu alte cuvinte, nu a apărut deloc din senin. Toţi aceia care vorbesc „de bine“ ceea ce se întâmplă la Moscova (sau ceea ce va urma) insistă pe ideea că Medvedev nu a avut legă turi cu KGB/FSB. E un lucru important într-o ţară în care trei din patru politicieni ruşi de rang înalt au avut legături cu serviciile de securitate (conform unui studiu al Academiei de Ştiinţe din Rusia). Dar legătura directă sau întortocheată cu serviciile secrete, ştiută sau neştiută, nu mai explică tot. Nu poţi ajunge şef la Kremlin dacă „grupul“ nu te sprijină, dacă nu te poate folosi. Cel puţin două personaje interesante din Rusia pot depune mărturie. Unul este ex-premierul Mihail Kasianov, care nu a avut voie să candideze pentru nereguli (inventate, zice el) la lista de susţinători. Celălalt e fostul campion la şah, Gari Kasparov, care nici măcar nu s-a mai înscris în cursă, ca să nu participe la „mascaradă“.
Pentru ruşii de rând cu oarecare pregătire politică trebuie că a fost o zi tristă. Ţara lor e foarte departe de ceea ce numim democraţie. Cunosc teoriile care spun că termenul de democraţie rusească e un nonsens şi că o ţară ca Rusia nu e pregătită pentru aşa ceva. Că a avea un ţar atotputernic în faţa căruia n-ai voie să zici nici „pâs“ e ceva de la sine înţeles. Ştiu şi tezele potrivit cărora ruşii, dacă le dai votcă şi lozinci, sunt fericiţi şi nu le mai trebuie altceva. Mă gândesc însă la milioane (zeci de milioane?) de oameni care vor altceva, din toată fiinţa lor, şi care nu primesc în schimb nimic, decât deznădejde. N-a existat alternativă.
Analiştii de la Moscova s-au grăbit să arate că Medvedev n-a reuşit să doboare recordul din 2004 al lui Putin. El a obţinut „doar“ 70,23% din voturi, faţă de cele 71,31% ale fostului „ţar“. Convenabil pentru toată lumea. Discuţiile publice sunt despre înscăunarea lui Putin în scaunul de premier la mijlocul lunii mai, iar cei mai curajoşi analişti care au voie la televiziuni se întreabă cât va respecta Medvedev „planul trasat de Putin“.
Biografii lui Medvedev, care se vor înmulţi în perioada următoare, caută să convingă că noul preşedinte are o orientare liberală, prooccidentală. Că, treptat, va începe să se distanţeze de erorile lui Putin şi va face din Rusia o putere respectată. Dar începutul a fost prost. Poate că Putin chiar a schimbat un pic decorul, ca să conducă din alt birou sau, pur şi simplu, ca să revină, democratic, la Kremlin. Tot aşa cum nu-i exclus că, în cel mai bun (?) caz, centrul de putere cel mai important va rămâne la Kremlin şi Putin va trece, treptat, în umbră. Au mai fost în istorie invincibili care s-au pierdut pe drum. Poate că din toată povestea nu va rămâne decât vorba bătrânilor, „schimbarea domnilor, bucuria proştilor“. De altfel, nimeni nu are măcar pretenţia că s-a produs o schimbare la Moscova. Firele rămân întinse.