Traian Băsescu. Spunând asta, am ajuns să spunem totul, fie că alegem primarul din Bucureşti, fie că alcătuim o majoritate în consiliul local din Feteşti. În realitate, e vorba doar de manipulare, făcută atât de susţinătorii, cât şi de adversarii îndârjiţi ai preşedintelui. Dincolo de această manevră se află doar setea de putere.
În ţara asta s-a mers prea mult pe ideea Tă- tucului care e ori foarte bun, ori foarte rău. E solu- ţia cea mai comodă, în special pentru incompetenţi şi pentru cei lipsiţi de curaj. Dacă iese bine, au ştiut să parieze. Dacă iese rău, nu e vina lor, e vina Genialului. Cel mai mult, această situaţie îi convine lui Băsescu însuşi. Dacă se vorbeşte aşa mult despre el, dacă împarte România în două, e semn că el există, e viu, e puternic. Restul sunt detalii.
În Bucureşti e cel mai vizibil. Liderii PDL, PSD şi PNL se întrec în a ne convinge că „bătălia electorală pentru Bucureşti este bătălia electorală pentru România“ (l-am citat pe Valeriu Stoica). Primăria o va câştiga Vasile Blaga. E mai bun decât Sorin Oprescu, dar nu cu mult. Şi, oricum, nu acesta e motivul. Victoria lui Blaga e logică. Absenteismul va fi mai mare chiar şi decât în primul tur. Cei vreo 25% dintre alegători vor fi, în general, de tip nucleu dur. Pe de o parte, sunt militanţii PDL pentru care oricine ar fi candidat, cu voia lui Traian Băsescu, ar fi fost la fel de bun. Pe de altă parte, sunt cei care ar face orice numai să nu-i mai iasă pasienţa marinarului: oameni de prin PSD, PNL, PRM, PC, dar nu partidele în integralitatea lor. E greu de presupus că ura lor faţă de Băsescu poate fi atât de mare încât să-i scoată la vot. În România, e greu să faci mobilizări tip „anti“ împotriva a altceva decât împotriva lui Ion Iliescu sau Adrian Năstase (a mai fost mobilizarea anti-Vadim, în anul 2000, dar atunci a fost vorba de un vot necesar de igienizare; cred că nimeni nu înghite de bună voie un limbric). Cât despre voturile promise lui Oprescu-PSD de Crin Antonescu şi Norica Nicolai, acestea sunt ca blana ursului din pădure.
În sfârşit, cei din partidul nehotărâţilor vor sta acasă; niciun candidat nu are puterea de a ieşi în evidenţă. Abia în weekend au apărut primele clipuri electorale simpatice: „Seinfeldoprescu“ şi „Du-te, du-te!“. Cine le-a văzut, s-a amuzat. Cine nu, n-a pierdut mare lucru.
Ajungem la vestea proastă pentru obsedaţii de Băsescu: există viaţă şi dincolo de obsesia lor. În Sibiu, de exemplu, oamenii sunt ceva mai relaxaţi. Pentru ei, Băsescu e ceva destul de abstract; acolo unitatea de măsură este Johannis. După un an în care au locuit în Capitala culturală a Europei, sibienii continuă să-şi petreacă timpul cu festivaluri de film, teatru, jazz. A devenit o rutină, una plă- cută. Dublată de investiţiile tot mai mari, care se văd cu ochiul liber, rutina sibiană e un exemplu că există viaţă acolo unde oamenii chiar au chef să-şi vadă de viaţa lor bună. Aceasta este a treia cale, a celor care aleg să facă şi treabă, nu doar să dea din gură, sau care măcar îşi păstrează decenţa.
Ştim, decenţa dăunează grav în politică, dar ajută la societate. Decent a fost Cristian Diaconescu, care şi-a asumat înfrângerea, deşi partidul l-a lăsat în ofsaid. El n-a vrut să intre în capcana Băsescu şi să ceară votarea practic trădătorului de PSD Sorin Oprescu. Decent a fost şi Ludovic Orban, care a spus clar: nici Blaga, nici Oprescu nu sunt buni pentru Bucureşti. Ludovic Orban nu uită că principiile sunt mai presus decât socotelile mărunte: ecuaţia Băsescu versus anti-Băsescu e una, liberal e alta.