Hemingway a fost informatorul FBI deşi era bănuit de comunism

Marele scriitor american Ernest Hemingway a fost în timpul celui de al doilea război mondial informator al FBI în Cuba. Însă colaborarea sa cu FBI a fost de scurtă durată, din 1942 până pe 1 aprilie 1943, deoarece rapoartele sale nu erau ceea ce dorea serviciul.

Ernest Hemingway era bănuit că este simpatizant al comuniştilor din cauza presupusele sale legături cu Partidul Comunist din timpul Razboiului Civil Spaniol şi legătura cu incidentul de la Detroit din 1940.

Ziarul american Alliance pentru care Hemingway a lucrat ca reporter în perioada războiului din Spania era condus de Jay Allen, care potrivit unor rapoarte ale FBI era un adept al Partidului Comunist. Mai mult, Hemingway figura ca membru sau susţinător al unor organizaţii banuite că avea legături cu Partidul Comunist, cum ar fi: Comitetul pentru Ajutorarea Spaniei (United Spanish Aid Committee), Comitetul Tinerilor pentru Ajutorarea Democraţiei Spaniole (United Youth Committee to Aid Spanish Democracy), Comitetul Refugiatilor Anti-Fascişti (Anti-Fascist Refugee Committee) şi Liga Scriitorilor Americani, unde acesta a ocupat funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Director.

Ernest Hemingway a fost unul din semnatarii Declaraţiei din 1940 care critica FBI pentru arestarea la Detroit a unor persoane acuzate de acte de violenţă, după ce au atacat sediul Biroului din acelaşi oraş şi care participaseră la Războiul Civil din Spania, de partea forţelor republican.

Însă, FBI aflase că începand cu 23 septembrie 1941 Ernest Hemingway rupsese toate legaturile cu organizaţiile comuniste.

 

El a fost racolat de FBI deoarece locuia de doi ani în Cuba şi devenise prieten al consulului Ambasadei SUA din Cuba, Kennett Potter, şi secretarului adjunct, Robert P. Joyce. Dupa o serie de întâlniri cu Joyce, în care cei doi au discutat posibilitatea angajării scriitorului în munca informativa, Hemingway s-a arătat dispus unei colaborări. Legat de simpatiile sale comuniste, Hemingway i-a spus lui  Joyce că nu îi apreciază pe comunişti, ci era doar adeptul unor idei ale filosofilor ruşi.

Fiind cunoscută pasiunea scriitorului pentru pescuit, una din sarcini era aceea de a patrula cu barca sa coastele sudice ale Cubei, în special în zonele în care fusese semnalată prezenţa unor submarine.

Informaţiile furnizate de Hemingway erau redactate în trei exemplare, acestea fiind trimise ambasadorului SUA în Cuba, Spruille Braden, secretarului Joyce şi FBI.

După două luni de activitate, relevanţa informaţiilor şi devotamentul lui Hemingway faţă de agenţie au fost puse sub semnul întrebării.

Reprezentantul legal al FBI la Ambasada SUA din Cuba, R.G. Leddy, prezenta o serie de informaţii din care reiesea că scriitorul îşi depăşise atribuţiile. Concret, acesta încearca să obţină informaţii cu privire la o serie de lideri militari şi politici cubanezi bănuiti de corupţie şi legături cu refugiaţii spanioli din Cuba, bănuiţi de activităţi comuniste.

După renunţarea la colaborare, FBI a rămas cu ochii pe Hemingway, deoarece, potrivit unui raport, acesta urma să scrie o carte bazată pe experienţa de infor­mator. El ar fi spus că în carte vor apărea toate persoanele pe care le-a cunoscut în acea perioada, inclusiv ambasadorul Spruille Braden.