Haos în sistemul de învățământ. După înjunghierea din București, agresiune sexuală la Piatra Neamț. Acuzat e chiar directorul

Școală. Sursa foto: Arhiva EVZ

Directorul Școlii Postliceale Sanitare Piatra Neamț, Mihai Floroaia, fost inspector școlar general adjunct și profesor de religie este cercetat pentru acuzații de infracțiune sexuală asupra unei eleve.

Faptele s-ar fi petrecut chiar în luna martie a acestui an, iar după ce directorul ar fi abuzat de o elevă, aceasta l-a reclamat. În acest moment a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile și este anchetat pentru folosirea funcției în scop sexual.

Profesorul de religie nu își mai poate exercita profesia pentru o perioadă

În consecință, profesorului Mihai Floroaia i s-a interzis să-și mai exercite profesia de profesor pe durata controlului judiciar, potrivit explicațiilor date de Ghilan Irina Brîndușa, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț.

Conform datelor furnizate de aceasta, la dosar există o plângere, care face referire la două fapte. „În ce privește acest dosar, persoana în cauză este cercetată pentru infracțiunea de folosirea funcției în scop sexual, în formă continuată, iar procurorul de caz a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile”.

Profesorul doctor Mihai Floroaia este titular la Colegiul Tehnologic „Spiru Haret” Piatra Neamț și predă elevilor de gimnaziu și de liceu, de ani buni. În replică, directorul colegiului, profesorul Cristodor Radu Mititelu a declarat că nu are cunoștință despre comportamentul colegului său.

Dumnealui predă religia la clasele de gimnaziu și de liceu de foarte mulți ani. În cei șase ani de când sunt directorul colegiului, nu am primit nici o sesizare verbală sau scrisă referitor la comportament reprobabil din partea domnului profesor Mihai Floroaia, nici din partea elevilor, nici din partea colegilor noștri”.

Luni dimineață, la sediul Școlii Postliceale Sanitare, situat în incinta Colegiului Național Calistrat Hogaș au venit anchetatorii, iar în prezența directorului Mihai Floroaia au ridicat documente și înregistrările de pe camerele de supraveghere, potrivit mesagerulneamt.ro.

Mihai Floroaia, director încă din 2016

Mihai Floroaia și-a reluat funcția de director al Postlicealei Sanitare de Stat din Piatra Neamț în 2016, după ce nu i s-a mai prelungit mandatul de inspector școlar adjunct. Numaii că, nu s-a aplicat același tratament și în cazul profesoarei Irina Gângă, directoarea Postlicealei Sanitare, cea care a plecat de pe postul de director adjunct la Colegiul Tehnic (Forestier) din Piatra Neamț.

Aceasta a ajuns la catedră, deoarece, între timp, un post de director adjunct de la Colegiul Tehnic (Forestier) a fost desființat, potrivit aceleiași surse.