Guvernul Orban dă cu mătura la „Externe”. Unde se ascundeau piloșii PSD

Ludovic Orban continuă să demită oamenii numiți de PSD în funcții bine remunerate și lipsite de responsabilități.

Începând cu Nelu Barbu, fost purtător de cuvând al Executivului Dăncilă, și terminând cu Tiberiu Dinu, România schimbă liniile în consulatele din străinătate. Sunt nume grele pe „lista neagră”, inclusiv mulți copii ai unor oameni „cu greutate” în PSD.

Andrei Zaharescu a ajuns consul în Africa de Sud, la Cape Town, în toamna anului 2013. Trimis de USL! Anterior, el fusese purtător de cuvânt al Guvernului Ponta, iar înainte de a intra în politică, informează Realitatea Plus, Zaharescu a fost prezentator de știri. Sunt semnale că nu va apuca Anul Nou în consulatul din Africa de Sud.

Cătălin Dancu este unul dintre avocații care făceau legea în penalul din România cu ani în urmă. Orban tocmai ce l-a revocat din funcția de consul la New York, acolo unde îl trimisese ex-premierul Sorin Grindeanu. În București se știe că avocatul Cătălin Dancu avea o relație destul de apropiată de Liviu Dragnea.

Adrian Pîrvulescu are și el bagajele făcute și biletele de întoarcere în țară. Fiul vitre al lui Teodor Meleșcanu era din iulie 2018 consul la Strasbourg, iar înainte de asta „ajutase” diplomația românească în funcția de consul în Țările de Jos, mai exact, Luxemburg. Este fiul vitreg al fostului ministru de... Externe, Teodor Meleșcanu!

Ioana Gheorghiaș, fiica lui Mugurel Gheorghiaș, zis și „Melcul”. Acționar la Tel Drum și fost coleg de facultate cu Liviu Dragnea. Ioana a ajuns consul la Torino, acolo unde i-a luat locul lui Tiberiu Dinu, mutat la Milano.

Și lista continuă, astfel că zilele următoare se anunță mare aglomerație pe „Otopeni”.