Într-un film de Emir Kusturika (Underground, 1985), există un moment în care niște inși care trăiseră în subteran de pe vremea Celui de-al Doilea Război Mondial ies la suprafață, unde se desfășura din plin Războiul declanșat de NATO împotriva Serbiei. Tipii se miră cum de nu s-a terminat al Doilea Război Mondial.
Un român care a stat pînă acum în subteran din 2015, ieșind la suprafață, ar simți nevoia să se frece la ochi. Scena politică românească pare aceeași cu cea din 2015. Ca și atunci, Opoziția întruchipată de PNL pregătește o Moțiune de cenzură. Și ca și atunci, oamenii normali, cei care au scăpat de TeFeLi-zare, boala Gîndirii care nu gîndește, ci repetă clișee gata rumegate de Divizia Presă, se întreabă ce i-a apucat pe oamenii lui Ludovic Orban cu Moțiunea de cenzură, cîtă vreme la ora actuală n-au în Parlament numărul necesar de voturi nici să treacă Raluca Turcan de la o bancă la alta, d-apoi o Moțiune de cenzură.
Tot ca în 2015, de vorbește peste tot despre Operațiunile puse la cale de la Cotroceni prin SRI și SIE, cele două servicii secrete dușmane, unite în slujirea necondiționată lui Klaus Iohannis. Atunci se paria pe convocarea lui Victor Ponta la DNA ca urmare a manevrelor făcute de cuplul Florian Coldea- Codruța Kovesi. Pe folosirea luptei Justiției poreclite independente pentru a spăla chiloții prezidențiali. Și tot ca atunci se mizează printre altele pe un partid balama.
Atunci era UNPR. Acum e ProRomânia. Și ca și atunci un personaj hulit de Divizia Presă devine de la o zi la alta idolul acestei Divizii. Atunci idolul era Gabriel Oprea. Locul lui l-a luat Victor Ponta. Pînă mai ieri Penalul, Victor Ponta a devenit pentru Realitatea tv, pentru Digi tv, pentru Ziare.com, Salvatorul Nației de sub dictatura lui Liviu Dragnea. E totuși o deosebire. Gabriel Oprea n-a criticat o clipă PSD și pe șeful PSD Victor Ponta. Plecații din PSD în frunte cu Victor Ponta înjură Guvernul PSD și PSD mai rău decît TeFeLiștii din stradă și din presă.
Față de Moțiunea ce cenzură, Victor Ponta a declarat că va fi susținută de ProRomânia doar dacă după căderea Guvernului PSD-ALDE se formează un Guvern de uniune națională, alcătuit din Gruparea anti Dragnea din PSD, ProRomânia și partidele de Dreapta.
E posibilă o cădere a Guvernului?
Așa cum am mai scris, regizorii din culise, în frunte cu Klaus Iohannis, mizează pe condamnarea lui Liviu Dragnea. O grupare din PSD, aflată de la început în subordinea SRI (Mihai Tudose și toți parlamentarii PSD trecuți prin Înalta Școală de Drepți! Culcat! a SRI), va folosi condamnarea, chiar dacă doar în primă instanță, pentru a se rupe din PSD. Parcă și văd, în cazul unei condamnări, pe Klaus Iohannis ieșind în fereastra de la Cotroceni și rînjind la penali, cerînd demisia lui Liviu Dragnea din funcția de președinte al Camerei, armata de TeFeLiști blocînd sediile PSD pentru a cere plecarea penalului Liviu Dragnea. Ar fi pretextul ideal pentru Gruparea condusă de Mihai Tudose de a se văicări că nu mai poate trăi într-un partid condus de o dublu condamnat.
Desigur, acesta e Planul.
El poate să cadă dacă Liviu Dragnea e achitat sau, cred că așa va fi, dacă sentința e din nou amînată.
Să admitem însă că Scenariul de la Cotroceni reușește.
Cum ar arăta un Guvern ivit după trecerea majorității parlamentare?
Dacă la Moțiunea de cenzură din iunie 2015, Planul nu i-a ieșit lui Klaus Iohannis, peste cîteva luni, profitînd sau poate chiar provocînd Tragedia de la Colectiv, și-a adus la Putere Guvernul Meu. Pentru interesul național a fost una dintre cele mai mari lovituri postdecembriste. Lipsit de majoritate parlamentară, venind la Victoria pe ușa din dos, și nu pe cea din față, a alegerilor parlamentare, alcătuit peste noapte, Guvernul Dacian Cioloș a reușit să compromită pentru multă vreme formula – altfel viabilă – a unui Guvern tehnocrat în România. Dezastrul care – am mai spus – nu și-a avut cauza atît în Dacian Cioloș, cît în condițiile imposibile în care a lucrat Guvernul tehnocrat a dus la o altă lovitură dată interesului național:
PSD a obținut în alegerile din 2016 o majoritate zdrobitoare.
Doar în mai 1990 un partid a mai obținut un asemenea succes. Scena politică s-a dezechilibrat. În istorie nu există ce-ar fi fost dacă. Jucîndu-ne totuși cu acest ce-ar fi fost dacă, ne dăm seama că intervenția lui Klaus Iohannis a violat mersul vieții. Dacă nu erau lucrăturile lui Klaus Iohannis, Guvernul PSD și-ar fi dus mandatul pînă la capăt. Ar fi reușit să facă ceva din programul de guvernare și s-ar fi erodat. Nu știm dacă ar fi pierdut alegerile. Sigur e că le-ar fi cîștigat la o diferență mică față de PNL. Și astfel nu numai c-ar fi fost posibil un Guvern al Dreptei, dar PSD, conștient că în orice clipă poate să piardă majoritatea, ar fi fost mult mai atent la administrarea țării.
Lovitura prin care se încearcă debarcarea Guvernului PSD și aducerea unui Guvern al Meu înseamnă plecarea PSD de la Guvernare și instalarea unui Guvern al Meu al lui Klaus Iohannis. În condiițiile Constituției existente, alegerile anticipate sînt practic imposibile. Cum ar arăta un Guvern al Meu? Păi el ar trebui să fie alcătuit din Gruparea Mihai Tudose din PSD, din PNL, USR, PMP, Partidul lui Ponta, UDMR și Minorități. Premier ar fi cineva de la PNL, mai mult ca sigur Ludovic Orban.
Vicepremieri ar fi Victor Ponta, Tudor Barna, Eugen Tomac. Ministrul de Interne ar fi Cosette Chichirău, pe motiv că știe să filmeze cu telefonul mobil, iar la Sănătate, Nicușor Dan, pentru că-i place să se scobească în nas. Mihai Tudose ar fi ministru Culturii, pentru că are experiență în domeniu: și-a plagiat Teza de doctorat fără să i se întîmple nimic. Ministru de Externe ar fi Raluca Turcan, pentru că oricum a făcut facultatea la Moscova. Își imaginează cineva un Guvern alcătuit de Ludovic Orban, Teodor Barna, Eugen Tomac, Victor Ponta și UDMR? Un Guvern sprijinit de o majoritate în care Raluca Turcan ar sta cot la cot cu foștii miniștri PSD, Traian Băsescu ar trebui să se pupe cu Victor Ponta, iar Cosette Chichirău cu Nicolae Bădicioiu? Nu-și imaginează nimeni dintre oamenii minim responsabili un astfel de Guvern, care știu că nimic nu poate fi mai rău în acest timp decît un Guvern de Hăis Cea, cum a fost cel alcătuit din CDR și PD între 1996-2000.
Vremurile europene și internaționale sînt tulburi. Să renunți la un guvern stabil, oricît de prost ar fi, în favoarea unui Guvern în care fiecare parte componentă ar avea propria-i politică, și fiecare ministru propria-i năzbîtie, înseamnă să ai un grad deosebit de iresponsabilitate.
Un grad pe care doar Klaus Iohannis îl poate avea.
Asta deoarece singurul resort al politicii duse de Klaus Iohannis e alinarea vanității sale grozave, de tip care nu se dă în lături să afirme că Statul sînt eu.
Și dacă Statul e al lui, de ce nu ar avea și un Guvern al Lui?!