Guvernul a ratat principala țintă

Sursa: EVZ

Până când vom afla cum primește Comisia Europeană planul de reziliență și dezvoltare avansat de Guvernul României, fără o consultare prealabilă cu opoziția, cu sindicatele și cu patronatele, celălalt obiectiv major al Executivului știm de pe acum că a fost ratat.

Este vorba de ținta fixată de Florin Cîțu în ceea ce privește vaccinarea populației. Că acest obiectiv este departe de a fi fost îndeplinit, ne-a confirmat-o ieri chiar Ioana Mihăilă, printr-o amplă declarație făcută la una dintre televiziunile de știri. Dacă și celălalt obiectiv major vizând accesarea banilor de la UE, cei mai mulți oferiți sub formă de împrumut, va avea aceeași soartă, Guvernul Cîțu poate să plece. Iar PNL poate renunța la guvernare în vederea reculegerii.

Ioana Mihăilă afirmă cu subiect și predicat că neîndeplinirea obiectivului fixat pentru vaccinarea populației „reprezintă un motiv de îngrijorare”. Și pe bună dreptate. Din această perspectivă, suntem pe locul 25 din Uniunea Europeană privind numărul de doze administrate la suta de locuitori, iar în spatele nostru, la mică distanță, nu se mai află decât două state. Inițial, reprezentanții puterii s-au angajat rând pe rând ca până în vara acestui an să fie imunizați zece milioane de români. Apoi cifra a scăzut la opt. Mai târziu, s-a mai tăiat din coada vulpii și s-a ajuns la un target de cinci milioane de locuitori. Termenul pentru atingerea acestui obiectiv era 1 iunie. La 1 iunie, la ora 17.00, conform datelor oficiale, primiseră ambele doze doar 3.589.563 cetățeni. Mult prea puțini. În ultimele 24 de ore, numărul total de injecții a fost de doar 52.768. În alte zile, numărul vaccinurilor administrate la nivel național este și mai mic. Și asta nu este încă tot.

La data la care Guvernul și-a luat în mod succesiv angajamentele pe care le-am consemnat mai sus, nu se punea sub nicio formă problema vaccinării copiilor. Prin urmare, cifrele care conduceau la ipoteaza imunizării de turmă a românilor nu îi vizau sub nicio formă pe românii sub 18 ani. Între timp, cei cuprinși între vârsta de 16 și 18 ani au putut fi vaccinați, iar rezultatul, nepreconizat înainte, îi include și pe ei. Ceea ce înseamnă că stăm și mai rău. Probabil că tocmai din acest motiv s-a și luat decizia ca, începând de astăzi, să fie vaccinați și copiii între 12 și 16 ani. Și tot din acest motiv urmează ca ponderea acestei operațiuni să se mute de la oraș la sat. Oare de ce nu a fost tratată populația în mod egal? Oare de ce Guvernul nu și-a pus din capul locului problema vaccinării oamenilor de la sate și nu a creat în acest scop infrastructura necesară?

Faptul că Guvernul nu a acordat până în prezent aproape niciun fel de atenție vaccinării oamenilor de la sate reprezintă o crimă cu premeditare. Aceștia aveau dreptul constituțional de a fi tratați în mod egal cu cetățenii de la oraș. În ceea ce-i privește pe copii și dorința manifestă a Executivului de a umfla cifra, vaccinându-i pe aceștia și mizând în mod viclean pe premiza că, dacă părinții s-au vaccinat, în mod automat îi vor vaccina și pe minori, aceasta este o operațiune care poate prezenta riscuri majore. Dar și avantaje majore pentru industria farma. Este o realitate repetată insistent de specialiștii din întreaga lume faptul că numărul copiilor care au contactat coronavirusul este infim, iar numărul celor care nu au trecut ușor peste boală este cu totul și cu totul insignifiant. Și este tot de notorietate publică la nivel intrenațional faptul că nu au putut fi încă estimate științific consecințele pe termen lung ale vaccinurilor. Pentru noi, cei de vârsta a treia, vaccinurile reprezintă un risc asumat, în sensul că el este mai mic decât riscul generat de posibile complicații viitoare. În cazul copiilor, situația este total diferită. Vaccinarea acestora nu trebuie forțată, iar viitorul lor nu trebuie pus între paranteze, doar pentru ca Executivul României să iasă bine în statistici, iar statul român să consume cât mai multe doze din cele pe care le-a plătit în beneficiul industriei farma. Această operație pusă la cale de Guvern se poate dovedi periculoasă. Dar și absurdă, într-o manieră la fel de absurdă cum a fost și cea generată de acei părinți care, acționând în sens contrar Guvernului, au organizat zilele trecute o manifestație în Piața Victoriei împotriva vaccinării copiilor. Păi dacă ei nu vor să-și vaccineze copiii – și poate că au dreptate – să nu și-i vaccineze. Pentru că oricum nu există nicio lege, și nu va exista prea curând, care să le impună acest lucru. Dar ce sens are ca unii părinți să facă manifestații pentru ca ceilalți părinți, care vor să-și vaccineze copiii, să renunțe la acest proiect? Ne aflăm în plin univers Oblio și regret că a dispărut faimoasa publicație cu acest nume care făcea furori prin anii ’90.

Bomboana pe coliva  acestui obiectiv neîndeplinit al Guvernului României a pus-o însuși premierul Florin Cîțu. Atunci când, confruntat cu realitatea, a afirmat că, de fapt, numărul nu are absolut nicio importanță, atâta timp cât cazurile de infectare cu coronavirus au scăzut. Adică ne-am dus la vale. Nu știe sau se face că nu știe premierul României că toată planeta s-a mai dus la vale, după care toată planeta a luat-o în sus, s-a trezit pe platou și a bubuit, descoperind cu groază că nu are suficientă capacitate ATI și nici destule locuri de veci pentru numărul uriaș de decedați.

În fine, PSD a decis să declanșeze o moțiune de cenzură. După multe și multe bâlbâieli. Dar tot e bine și așa. Guveranții trebuie luați la întrebări. În văzul întregii națiuni. Cum este posibil ca România să fi împrumutat până

în acest moment, la cele mai mari dobânzi din Europa, 30 de miliarde de euro, iar în buzunarele cetățenilor să nu se vadă nimic, decât găuri care se lărgesc pe zi ce trece? Șomaj, mizerie, prețuri din ce în ce mai mari la toate produsele de bază și la energie. Stagnare economică. Cât de iresponsabil trebuie să fie un Guvern pentru a le promite oamenilor de afaceri compensații, pe care aceștia nu le-au primit niciodată? Și în consecință, pentru că au crezut în aceste promisiuni, au dat în masă faliment. Dar moțiunea de cenzură promisă va trebui să vizeze în egală măsură și bătaia de joc legată de ineficiența modului în care a fost combătută pandemia și a fost derulată activitatea de vaccinare. Ca să nu mai vorbim de brambureala din Învățământ.

Nu merg însă atât de departe cu optimismul, încât să mă aștept de la PSD, să constate în plenul Parlamentului, cu subiect și predicat și prin documentul oficial al moțiunii, că cele mai numeroase și mai mari fraude din Sănătate, care au avut drept punct de plecare pandemia, au fost săvârșite de societăți comerciale în strânsă relație cu serviciile secrete și în special cu SRI.