Viața unui spion, cu atât mai mult a unui spion dublu sau considerat trădător de către statul său autoritar sau revanșist, nu mai face doi bani. Nici la arestare, nici în închisoare, nici după ce e schimbat. Mai ales după ce e schimbat.
Pentru că, pentru a nu-și asuma responsabilitatea directă - știut fiind că un asemenea spion e monitorizat de serviciul cu care a colaborat - eliminarea sa se produce după ce acesta a părăsit țara care comandă execuția, iar executanții sunt persoane de încredere ale regimului, serviciilor și a aparținătorilor care se simt trădați și aleg să-l elimine.
Am urmărit cu mare atenție cazul fostului colonel GRU Serghei Skripal, în vârstă de 66 de ani, executat la Salisbury, alături de fiica sa Iulia, de 33 de ani, în urmă cu 4 zile, printr-o substanță neidentificată de tip armă chimică cu utilizare militară, care a afectat și 3 membri ai serviciilor de urgență britanice din care unul este încă spitalizat. Cei doi Skripal erau în stare critică pentru a treia noapte în momentul în care scriam acest editorial.
Dealtfel, atât soția spionului pentru MI6 cât și băiatul cel mare, de 43 ani, muriseră în condiții suspecte, chiar dacă de morți considerat naturale – blocaj al ficatului, băiatul și cancer, soția. Și Marea Britanie are propriile sale răni provenite din precedentului caz, executarea lui Aleksandr Litvinenko în 2006, cu poloniu radioactiv.
Moartea a fost lentă și dureroasă, iar spionul dezertat la Londra a putut să vorbească cu anchetatorii. Cei doi autori cunoscuți, care au stat la masa dizidentului spion fugit, nu au fost cedați niciodată de Rusia către Marea Britanie măcar pentru cercetări, iar Andrei Lugovoi, ofițer KGB, a devenit om de afaceri și parlamentar în Duma de Stat ca mulțumire pentru acțiunea sa.
Acțiunea din Salisbury, oraș turistic în apropiere de Stonehenge, a coincis cu rezultatele cercetării despre operațiunea a două agente nord-coreene de ucidere a fratelui vitreg a liderului nord coreean Kim Jong un. Kim Jong nam a fost învelit pe față cu o pânză înmuiată în VX, substanță neuroparalizantă de luptă din primul război mondial, care l-a ucis în câteva minute.
Cele două agente ale serviciilor nord-coreene au avut și ele de suferit, deși s-au spălat imediat pe mâini, și sunt judecate pentru crimă în Malaesia, acolo unde a fost săvârșită execuția.
Marea temă este cum ar putea să reacționeze un guvern democratic în fața unei asemenea operațiuni speciale de eliminare a unui spion dezertat? Sau a unei personalități vizate de un atac al unui stat străin pe teritoriul său?
Mai întâi, trebuie spus că în cazul lui Skripal, avem de a face cu o răzbunare pură. Acesta fusese chestionat de poliția rusă, livrase ce avea de livrat MI6 înainte de arestare, fusese în închisoare, ispășise 4 ani, fusese schimbat în 2010 și trăia deja de 8 ani în Marea Britanie. Tot ce ar fi putut să mai spună în plus serviciilor occidentale spusese deja.
De ce să-l mai ucizi atunci? Alături de fata sa, ultimul membru din familia apropiată încă în viață, care-l vizita periodic? O răzbunare pură, a unei puteri profund revanșarde, care vrea să taie aripile celor care ar trăda-o vreodată.
În cazul Marii Britanii, lucrurile sunt și mai complexe. Aici au fost executați numeroși dizidenți, oameni de afaceri și oponenți ai lui Putin. În plus, există circa 14 decese suspecte ale unor cetățeni ruși făcute publice în ultimii ani, care au ridicat preocupări de moarte suspectă și execuție.
Deja reprezentantul laburist al cabinetului din umbră pentru Home Affairs, Yvette Cooper, a sesizat ministrul de interne în funcție, Amber Rudd, pentru a redeschide și revedea toate aceste cazuri și a identifica responsabilități și legături.
Admițând că cercetătorii militari de la Porton Down, care nu au identificat încă substanța, ar dovedi despre ce e vorba, în timp ce Scotland Yard-ul care a preluat cazul de la poliția locală ar reface filmul și identifica actorii implicați și substanța, care ar duce direct către responsabilitatea statului rus, cum ar putea să procedeze Londra?
În cazul anterior, Alexandr Litvinenko, Guvernul a emis un raport în care vorbește despre probabilitatea mare a implicării statului rus, izotopul rar de poloniu provenind dintr-un reactor nuclear, și despre, „cel mai probabil”, aprobarea dată de Vladimir Putin pentru această operațiune. Acum rezultatul ar fi la fel de dubitativ, iar negarea a venit deja.
Negare credibilă în lipsa unor certitudini indubitabile și probate dincolo de orice dubiu e singura care evită referința binecunoscută la „isteria rusofobă”.
Totuși un stat serios nu poate admite acest lucru în curtea lui. Nu poate ca cetățenii statului său sau rezidenții sub autoritatea sa să fie lăsați și executați după bunul plac al unui răzbunător revanșard, fie el și Vladimir Putin - dacă acesta a ordonat sau aprobat uciderea spionului dublu.
Aici reacțiile trebuie să aibă o consistență, chiar o componentă publică obligatorie. În caz contrar, nici cetățenii obișnuiți, posibile victime colaterale, nu se vor simți în siguranță pe străzile orașelor britanice.