Prințesa neîncoronată a ecologiștilor, Greta Thunberg, a avut parte de întâlnirea vieții ei la Forumul Economic Mondial de la Davos. A fost prezentată chiar moștenitorului coroanei britanice, faimosul prinț Charles. Cum, spre deosebire de fratele să Andrew, fiul cel mare al reginei Elisabeta a II-a nu a manifestat vreodată un interes „vizibil” pentru adolescente, discuțiile dintre cei doi s-au concentrat pe salvarea planetei.
Presa britanică a făcut, de altfel, mare caz de faptul că prințul Charles a ajuns la întâlnire conducând o mașină electrică. Ziariștii de la Daily Mail, cârcotași cum îi știm, s-au concentrat, însă, pe alte calcule. Ca să o poată vedea pe faimoasa ecologistă, prințul a făcut trei zboruri cu avioane private și un elicopter.
Daily Mail prezintă, de altfel, toate călătoriile prințului eco-ipocrit din ultima vreme. În numai 11 zile, moștenitorul coroanei a comandat zboruri de 16 000 de mile ale unor aeronave private. Charles s-a aflat la bord în numai patru dintre acestea. Alte cinci curse au făcut avioanele doar pentru a-l lua la bord sau pentru a se întoarce la bază. Cu alte cuvinte, conform matematicii ecologiștilor, prințul este responsabil pentru 162 de tone de emisii de carbon, cam de 18 ori mai mult decât totalul unui biet britanic. Și dacă tot am vorbit de contribuabilul britanic, e de amintit că plimbările cu pricina au costat 280.000 de lire sterline sau aproximativ 360.000 de dolari americani.
Să nu credeți că dezvăluirile Daily Mail au creat o nouă problemă pentru casa regală britanică, grav afectată de Megxit și de scandalul privind relațiile cu minore ale prințului Andrew. Un purtător de cuvânt al palatului a declarat cu seninătate: „Călătoriile în lume sunt o parte imposibil de evitat, având în vedere a rolului prințului ca membru senior al Familiei Regale. (...) Atunci când călătorește, face acest lucru la cererea guvernului britanic. El nu alege nici destinațiile, nici mijloacele de transport".
Concluziile le trage ziaristul John Nolte pe site-ul de dreapta breitbart.com: „Dacă aruncăm o privire atentă asupra eco-elitei noastre, observăm că nu e vorba numai de un comportament ipocrit, dar că acești oameni nu cred că planeta este în pragul extincției. (...) Pentru a o salva pe Mama Pământ, Charles nu va renunța la zborurile sale private, nu își va schimba avioanele private pentru „ororile” unui zbor la clasa întâi cu o companie aeriană comercială, dar ne cere să renunțăm la mașinile noastre, la aparatele de aer condiționat și grătarul din curte. Mai rău, ca și toți ecofasciștii, Charles cere ca țările din lumea a treia să rămână niște mahalale sărace, pentru că planeta e pe primul loc, dar el refuză să renunțe la ceva inutil cum sunt călătoriile aeriene private. (...) Schimbările climatice sunt o farsă creată de elite ca scuză pentru a prelua controlul asupra fiecărui aspect al vieții noastre”.