Mi se pare mie sau mănşel? Impresia mea e că au apărut oarece schimbări de aşezare în cuplul de forţă al noului USL. Acela care, în ciuda tuturor protestelor din ţară şi a semnalelor externe de îngrijorare, îşi continuă puciul cu aspecte când în ritm de samba latino-americană, când de „djembe” africană.
De-o pildă, este vizibil şi din fundul judeţului Teleorman că Liviu Dragnea s-a lăsat un pic pe vine – nuuu, nu cum făcea în copilărie, în fundul curţii, doar ridicându-şi cămaşa, printre frunzele de lipan! – ci doar-doar s-o face nevăzut, ştiut fiind că peste patru zile, chiar de Ziua îndrăgostiţilor, va fi termenul de judecată în procesul Bombonica, deja amânat o dată.
Astfel că, la ora asta, elefantulprimadonă, claponul năuc cu aer de lebădă, rinocerul pe papainoage, care baletează în spotul de lumină al politicului românesc, pare a fi Călin Anton Popescu Tăriceanu. Căruia, trecând la cârma vidanjei cu care călătoreşte împreună cu complicii săi, era normal ca duhoarea din spate să-i ia minţile.
El se manifestă totalmente, pretutindenar şi oricândurist. E-n toate, ca partidul comunist, odinioară. El este cel care a sărit la gâtul lui Klaus Iohannis într-un mod incalificabil, aproape ameninţându-l pe preşedintele ţării. El aproape că a devenit sigla tututror canalelor şi canaletelor TV (mai are puţin şi-l pun ăia să prezinte şi vremea!). El a vorbit în presa străină, la modul cel mai iresponsabil, de o posibilă viitoare ieşire a României din Uniunea Europeană (n.n. un Romexit ce ne aminteşte de altă declaraţie tembelă, aceea din iunie 2006, când propunea retragerea trupelor din Afganistan, deşi România făcea parte din coaliţie!). În fine, pentru că toate acestea trebuiau să capteze cuiva atenţia, Tăriceanu a ajuns cel mai lăudat personaj din mass-media lui Putin, al cărui mercenar toată lumea simte că este!
Pieptul i s-a bombat, mersul şleampăt s-a mai îndreptat, burta şi-o liposuge singur, astfel că, victorios, simte ceva ca nişte furnicături de statuie a eliberatorului rus cu eşarfă tricoloră.
E şi normal! De la umbra schilavă din toamnă, ce se şipurea umilă pe lângă zidurile parlamentului, în fruntea unui partiduleţ de bloc care nici nu exista în acte, iată-l ajuns acum omul numărul doi în România şi expandat, ca Michelin, în rangul de unic vechil al ţării. Başca, burduhănos şi umflat, aidoma unui gânsac îndopat excesiv, care, legănânduse ameninţător (gata-gata să cadă!), abia de-şi mai târăşte dinapoiul cât un sac de boabe...
Uşurel, Căline, ai grijă că odată şiodată tot plesneşti. Şi atunci, o să ne împroşti pe toţi.
Iar gustul ştim sigur că nu e de „foie gras”… Câhhh!