Aflat recent în centrul unui scandal public după ce i-a luat apărarea polițistului care l-a lovit pe Boureanu, polițistul Godină are o părere și despre înregistrările cu șefa DNA.
Celebrul polițist brașovean, Marian Godină, comentează acid situația înregistrărilor apărute în presă în care Laura Codruța Kovesi este nemulțumită de activitatea slabă a DNA și a dosarului deschis în cazul scandalului ordonanței 13.
„În timp ce patiseri, cofetari, mecanici auto, vatmani, vânzători, sudori etc fură de rup și prejudiciază țara asta cu milioane de euro, doamna Kovesi caută să înhațe politicieni curupți. Doamne ferește, dar cine a mai auzit de politicieni care fură??? Normal că se miră unii de așa ceva, mai ales că au apărut și înregistrări în care își îndemna colegii la muncă. HALUCINANT!!!,” spune Marian Godină pe Facebook.
3 înregistrări devastatoare pentru șefa DNA: „Să ajungem la domnul premier”
Înregistrările apărute redau o conversație între procurorul-șef DNA și procurorul Jean Uncheleșu, în care Kovesi îi spune acestuia că ar vrea să ajungă cât mai repede la ”domnul premier”, fiind vorba despre Sorin Grindeanu, în cazul unor contracte ce au legătură cu retrocedarea unor imobile.