Am auzit de mii de ori în ultimii ani că globalizarea este un proces inevitabil și cei care i se opun nu fac decât să-și ascundă capul în nisip. Dar oare chiar așa este? Suntem condamnați, într-adevăr, să renunțăm la toate tradițiile și obiceiurile noastre sub presiunea jocului capitalist al cererii și ofertei? O „necesitate istorică”, pentru a folosi un termen atât de drag marxiștilor, ne impune să cumpărăm covoare făcute în China și electrocasnice din Coreea de Sud sau să ne deghizăm de Haloween și să uităm de mărțișoare?
Lumea e mult mai complicată decât vor să creadă cei care au interesul să transforme Pământul într-un sat planetar. Iar realitatea se încăpățânează de multe ori să contrazică teoriile, mai ales când e vorba de modul în care acționează și reacționează oamenii. Globalismul nu este un destin, ci numai o modalitate de a pune miliarde de oameni la muncă în folosul unor elite extrem de restrânse, dar foarte bogate. Organismele transnaționale, acordurile comerciale internaționale și interesele băncilor și marilor corporații sunt cele care au transformat globalizarea într-o paradigmă. Evoluțiile din ultima vreme, mai ales schimbările politice, demonstrează însă că acest proces funcționează numai atâta vreme cât elitele interesate sunt la butoane în Occident. Președintele Donald Trump nu a devenit inamicul public numărul 1 al marii finanțe pentru că este anti-imigrație sau împotriva drepturilor minorităților, ci mai ales pentru că vrea să scoată America din circuitele financiare care asigură înavuțirea accelerată a elitelor. Prin aceeași prismă trebuie văzută și încercarea disperată a globaliștilor de a bloca ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană sau apelul făcut de Angela Merkel ca statele naționale să cedeze tot mai multe atribute ale suveranității lor către organismele internaționale.
Numai că astfel de cântece de lebădă impresionează din ce în ce mai puțină lume. Cei nevoiți să muncească pentru a-și întreține familiile s-au săturat să vadă cum veniturile le scad de la un an la altul în vreme ce bogații devin tot mai bogați. Vreme de decenii, globalizarea a creat bogăție mai mult în buzunarele celor care au mizat pe interacțiune, pe tranzacții spectaculoase și pe speculații. Cei care produc bunurile speculate n-au luat decât firimiturile. Deglobalizarea nu este despre a construi ziduri, nici despre a specula temerile oamenilor, este despre a da fiecărei familii dreptul de a se bucura de un viitor în țara unde s-a născut. Populismul și naționalismul european, Brexitul, dar mai ales alegerea lui Donald Trump sunt dovezi că globalismul poate primi lovituri cumplite.
Ca să înțelegeți exact despre ce e vorba, vă invit să vedeți care au fost câteva dintre motivele pentru care Donald Trump a devenit un adversar neîmpăcat al WTO (Organizația Mondială a Comerțului) și a înlocuit deja NAFTA (Acordul Nord American de Comerț Liber) cu un alt acord încheiat cu Mexic și Canada. În primul rând, comerțul liber a lovit puternic economia americană. Statisticile spun că, din 2001 până în prezent, 45 000 de fabrici s-au mutat din Statele Unite în căutare de mână de lucru ieftină. Din aceleași motive, în SUA s-au desființat 5 milioane de locuri de muncă. Patronii marilor companii au câștigat însă mai mult pentru că au plătit salarii și taxe mai mici. Globalizarea a lovit însă și în uzinele și fabricile care au rămas în SUA. Puterea reală de cumpărare a angajaților a rămas aceeași sau chiar a scăzut, pentru că au fost nevoiți să intre în competiție, chiar și de la distanță, cu mâna de lucru ieftină din țările slab dezvoltate.
Mai mult, balanța comercială dintre Statele Unite și China este de ani buni dezechilibrată. Pentru fiecare dolar câștigat exportând produse în China, americanii importă bunuri de 4 dolari, cu efectele care decurg din acest dezechilibru- economia chineză crește, cea americană se comprimă. Mai mult, muncitorii americani rămași fără sjujbă îngroașă rândurile celor care au nevoie de ajutoare sociale ca să poată supraviețui, ceea ce supune economia americană unei presiuni suplimentare.
Marii câștigători ai globalismului sunt mereu cei care dețin corporațile, cei care exploatează forța de muncă cea mai ieftină și, astfel, reușesc să elimine concurența micilor investitori locali. Mai ales că aceste firme transnaționale știu foarte bine cum să evite plata taxelor și impozitelor folosindu-se de paradisuri fiscale. De altfel, în ultima vreme, marile companii și băncile tind să devină mai puternice financiar decât statele. Conform Wikipedia, dintre cele o sută cele mai puternice entități economice ale lumii, patruzeci și două sunt corporații. Efectul? Statele naționale își pierd din suveranitate. Fie că trebuie să cedeze în fața șantajului marilor companii care amenință că se mută dacă nu li se oferă condițiile cerute, fie în fața organismelor transnaționale pe care aceleași corporații le controlează prin diverse mijloace.. Pentru noi, cei chemați la vot anul viitor să hotărâm cine va conduce Europa, o întrebare se impune: Oare asta e lumea în care vrem să trăim? Nu cumva