Gitenstein: "Sunt îngrijorat că alegerile care se apropie pot să dezbine poporul român"

Mark Gitenstein, ambasadorul SUA la Bucureşti, a declarat că este îngrijorat că alegerile parlamentare ar putea dezbina poporul român.

"Urmează provocări extrem de mari. România se apropie de o serie de alegeri dificile, care este posibil să dezbine poporul. Sincer, sunt îngrijorat. După încheierea războaielor politice, vor reuşi politicienii români să se întoarcă la o formă de coabitare civilizată şi stabilă?", a spus ambasadorul SUA, citat de Mediafax.

"După toată instabilitatea politică şi economică din această vară, care, trebuie să recunosc, a scos la lumină emoţii puternice de toate părţile, în cele din urmă statul de drept a triumfat. Referendumul s-a desfăşurat în conformitate cu deciziile Curţii Constituţionale, iar cei de la putere au aceptat rezultatul, cu toate că acesta era contrar obiectivelor sale politice. Adevăratul test pentru o republică este respectarea legii de către cei aflaţi la putere şi în momentele dificile, nu doar în cele uşoare, şi mai ales atunci când nu corespunde cu interesele lor", a mai spus Gitenstein.