Crin Antonescu a produs surpriza sezonului sîmbătă, 31 mai 2014, convocînd intempestiv o conferință de presă pentru a anunța că nu mai candidează la președinția României.
Din punct de vedere omenesc, acum, în viteză, nu putem decît să reamintim c-am scris despre jocul la ruleta rusească îndrăgit de Crin Antonescu.
Iată că și-a jucat, prin pariul nesăbuit cu 20%, destinul de om politic.
Din punct de vedere politic, decizia nu mă miră.
Dacă n-a fost șantajat, Crin Antonescu va fi realizat poate că se confruntă cu Operațiunea Un obiectiv național – Iohannis președinte!
La realizarea acestui Obiectiv și-au dat mîna: Traian Băsescu, serviciile secrete, DNA, ANI și, evident, ofițerii sub acoperire din presă ai tuturor serviciilor secrete din România: SRI, SIE, Doi și un sfert, Direcția de informații a Armatei.
Mi-am dat seama de asta încă de luni seara, cînd m-am confruntat, a treia oară postdecembrist, cu o tipică situație pentru idiotul de mine: Cea de a mă trezi într-o piesă de care n-am habar!
Cine stă în calea realizării acestui așa zis Obiectiv național sau mă, rog, e bănuit c-ar sta – spun, așa zis, deoarece nu e prima dată cînd forțe fără transparență din istoria țării încearcă să-și impună voința invocînd Obiectivul național – e călcat în picioare.
Am văzut deja primele victime:
Crin Antonescu, obligat să iasă practic din politică, după ce, de dragul funcției de Președinte, a făcut toate compromisurile. Elena Udrea – executată duminică și luni de presa de Dreapta. Sorin Oprescu – vizitat pe neașteptate de către DNA.
Cine va urma?
Text preluat de pe cristoiublog.ro