Cel mai neplăcut este faptul că nu se poate ieşi în stradă fără să te expui, pur şi simplu, unui tăvălug nimicitor.
Am un prieten, locuieşte în sectorul 2. Stă într-o zonă să-i zicem convenabilă, adică nu e nici în mijlocul târgului, dar nu e nici la Pipera. Undeva între astea două. Casă la curte, cum visează orice românaş. Cert e că nu stă la periferie. Ei, omul ăsta s-a mutat de câţiva ani buni, cam din 2005, acolo. A găsit o comunitate înghesuită, stând pe o groapă de gunoi, dar - credea el - în plină dezvoltare. Pe malul Lacului Tei, înconjurat de păduri, n-avea de ce să nu se transforme. Şi nu se putea să nu devină o bijuterie, având atâtea date favorabile.
Dar, aţi ghicit. E la fel şi acum, deşi el face sesizări lunar, la primărie, de unde i se răspunde că ţine de ăia mai marii, bla-bla. Am fost pe-acolo, e un focar de infecţie, am şi filmat la groapa de gunoi, doar-doar cineva, cumva, va lua măsuri. Nimic. Locul e în decădere liberă, maşina înaintează cu greu prin tranşeele acoperite de infiltraţii de apă, asta când e senin şi nu au fost de multişor semne de ploaie. Nu vreau să mă gândesc ce se întâmplă când precipitaţiile fac ravagii sau în plină iarnă. Dar coşmarul lui e puţin mai ramificat. Are dificultăţ i mai mari de rezolvat în fiecare zi.
Cel mai neplăcut este faptul că nu se poate ieşi în stradă fără să te expui, pur şi simplu, unui tăvălug nimicitor. Se iese cumva de pe o alee paralelă, chiar lângă curbă, iar pe strada principală se circulă şi cu viteze de 100 km/h, şoseaua e liberă şi dreaptă (exact cum ar trebui să fie România) şi normal că băieţii mai nervoşi calcă pedala de acceleraţie cu nesimţirea, cu liniştea omului nesupravegheat, veşnic neamendabil. Dar cel mai rău e că pentru a ieşi în strada principală trebuie să aştepţi în rampă. Oribil! Uneori şi zeci de minute. Şi când prinzi un culoar ambalezi ca de frica morţii.
Prietenul meu îmi arată nişte fire albe suplimentare despre care era convins că i le-au scos manevrele cu pricina, teama că familia sa nu mai ajunge teafără unde are treabă, dacă azi se întâmplă pocinogul? Şi-a cumpă- rat maşină cu cutie de viteze automată, şi-a mai destins muş- chii gambelor sigur că da, dar frica tot nu a dispărut, zilnic are parte de dârdâiala teribilă dată de teamă şi de un fir de păr alb în plus. Aşa că insistă tot mai palid, cu tot mai puţină speranţă, cu sesizările la primărie. Hai să facem pariuri, în cât timp se rezolvă, domnule Onţanu?