Zi importantă pentru fostul deputat Sebastian Ghiţă. Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) ar putea pronunţă luni sentinţa în prima instanţa, în dosarul privind finanţarea ilegală a clubului Asesoft Ploieşti.
În această speţă, Ghiţă este acuzat că l-ar fi mituit pe fostul primar al municipiului Ploieşti, Iulian Bădescu. În acest context, amintim că la ultimul termen al procesului din 19 septembrie, un procuror al DNA a cerut condamnarea lui Ghiţă la o pedeapsa maximă cu închisoarea.
Măsura a fost cerută pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită, instigare la abuz în serviciu şi spălare de bani, dintre care cea mai gravă este spălarea de bani, care are un maxim de 10 ani închisoare în Legea 656/2002.
Iulian Bădescu este acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit, infracţiuni pentru care procurorul a cerut de asemenea pedeapsa maximă.
Sebastian Ghiță se relaxează la piscina unui hotel de lux, din Serbia - FOTO
Problemele celor doi cu privire la acest caz nu se opresc aici: procurorul DNA a solicitat magistraţilor obligarea celor doi inculpaţi la plata în solidar a sumei de 1,5 milioane lei către Primăria Ploieşti, dar şi confiscarea sumelor de 1,1 milioane lei de la Ghiţă şi peste 900.000 lei de la Bădescu.
În prezent, Sebastian Ghiţă se află în Serbia, de unde autorităţile române încearcă să îl extrădeze.