Gheorghe Cozorici ne-a părăsit acum 31 de ani

Gheorghe Cozorici ne-a părăsit acum 31 de ani. Marele actor sucevean s-a identificat pentru totdeauna cu imaginea domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt pe micile și marile ecrane.

Gheorghe Cozorici a fost unul din cei mai mari actori români. A slujit cu genialitate și spirit de sacrificiu scena și filmul românesc.

Gheorghe Cozorici, muncitorul sucevean ajuns la București

Gheorghe Cozorici a văzut lumina zilei în 16 iulie 1933, la Arbore, Suceava. Era locul de origine al celebrului număr 1 în ierarhia boierească din Moldova medievală, Portarul de Suceava Hatmanul Luca Arbore. La 17 ani, în 1950, Gheorghe Cozorici era tânăr muncitor la Uzinele Vulcan din București.

A decis ca și prietenul său, Amza Pellea să dea admitere la IATC. Vocea sa cristalină, monumentală, făcută pentru a da glas unor personaje celebre, i-a adus consacrarea. A fost unul dintre cei mai buni recitatori din lirica eminesciană.  A absolvit ca și Amza Pellea, în 1956, în Promoția de Aur a Teatrului Românesc. A fost repartizat alături de mai mulți dintre colegii săi la Craiova, la Naționalul Craiovean. în 1957, dădea pe scenă tot ce avea mai bun în „Hamlet”.

Gheorghe Cozorici, roluri memorabile pe micul ecran

Gheorghe Cozorici a jucat roluri memorabile. A fost Ștefan cel Mare în adaptarea cinematografică a trilogiei sadoveniene „Frații Jderi”. A jucat roluri de activist de partid în „Clipa”, „Dragostea și Revoluția”. A fost ofițer superior în „Pădurea Spânzuraților”, „Capcana Mercenarilor” . A fost ilegalist în „Detașamentul Concordia”. A fost comandantul de vas acuzat pe nedrept că și-a pierdut vasul într-o furtună devastatoare în Atlanticul de Sud, în capodopera „Un echipaj pentru Singapore”.

A întruchipat un alt politician de calibru, pe Armand Călinescu în filmul „Trenul de Aur”. A mai jucat rolul unui boier din vechea aristocrație în „Ciuleandra”. În piese de Teatru TV a jucat rolul lui Moș Ion Roată.

Actorul care a plâns în neștire la moartea unui prieten

Gheorghe Cozorici a plâns ca un copil când Amza Pellea, bunul lui prieten a decedat fulgerător la 12 decembrie 1983. Martorii spun că ore în șir, în frig, a recitat din Eminescu. Avea să plece pe drumul veșniciei, un deceniu mai târziu. Marele actor a trecut pe scena eternității pe 18 decembrie 1993.