Ultimele evoluții din Germania anunță o Mare Coaliție CDU/CSU-SPD pentru o guvernare, cu același Cancelar Angela Merkel. O să ziceți că e același lucru de acum 8 ani. Dar e o aparență.
Din cel puțin două motive: la Casa Albă nu mai este adulatul Barack Obama, democratul și liberalul, pacifistul și cel mai susținut președinte american în Europa. Nu. Din contra, Donald Trump s-a detașat deja în cel mai urât și dezaprobat președinte pe continent, depășindu-l pe George Bush Jr. în timpul campaniei din Irak, în 2003, ceea ce este, să recunoaștem, o performanță.
Al doilea motiv este că social democrații nu mai sunt conduși de Frank Walter Steinmeier. Ci de Martin Shulz. Cu alte ambiții, cu o campanie electorală ce critica vehement aranjamentele anterioare și cu dorința de a redesena politicile germane dincolo de bussiness as usual. Și dacă la nivel intern spațiul de mișcare este destul de redus, în ceea ce privește politicile mondiale, cu precădere situația Europei Unite, relansarea ei, dar și relația transatlantică, abordările sunt diferite.
Marea preocupare care animă astăzi cu precădere statele din Estul Europei este abordarea noului Guvern german al Cancelarului Angela Merkel și al noului vice-cancelar Martin Shulz față de președintele Trump, trumpismul și politica americană, fapt care s-ar putea repercuta asupra liniilor directoare ale relațiilor cu SUA, asupra euroatlantismului și a relației Europei Unite cu Statele Unite. O abordare ce poate avea efecte majore în interiorul Uniunii Europene. Și să revenim la marile falii și alegeri majore.
Asigurările CDU și ale doamnei Merkel sunt ferme. Nu însă și sustenabile, în noua conjunctură politică internă din Germania și Europa. Nici perspectiva susținerii în format bimotor a relansării Europei, alături de Franța, pe baza proiectelor lui Emmanuel Macron, nu sunt neapărat asiguratoare prin prisma situației noii Mari Coaliții posibile în Germania.
În special pentru că repulsia personală, critica individuală asupra unor gesturi ale Președintelui Trump, dar și sancționarea unor politici americane pot duce lesne la un excepționalism și europo-centrism și la o ruptură a relației transatlantice. Cu costuri majore asupra organismelor reprezentative în materie, cu precădere NATO, dar și la nivelul Consiliului de Securitate al ONU, unde faliile Occidentului se văd tot mai pregnant.
Discuția privind capitala unificată a Israelului la Ierusalim, revizuirea tacită a formulei soluției a doua state, în frontierele din 1967, abordarea temei și angajamentelor privind încălzirea globală, denunțarea formulei, soluției și a demersurilor în privința acordurilor de liber schimb în general, a Acordului trans-pacific TTP și discuțiile despre renegocierea NAFTA, apoi anularea negocierilor TTIP, acordul de parteneriat comercial și de investiții transatlantic, toate sunt elemente de divergență care au accentuat falia între cele două maluri ale Atlanticului.
Nu-i vorba, pe de altă parte, că ultimul summit informal NATO de la Bruxelles a permis reafirmarea respectării de către SUA a articolului 5 – afirmație făcută inițial la vizita președintelui României, Klaus Iohannis, la Washington DC. Apoi reafirmarea angajamentelor statelor membre ale Alianței pentru un buget al Apărării la nivel de 2% din PIB până în 2024 pare să fi calmat spiritele.
Mai adăugăm o revizuire a administrației Trump, care a renunțat pas cu pas la elementele personale și originale în favoarea unor abordări mai raționale și conforme unei continuități a establishment-ului american, înlăturând pas cu pas persoanele voluntare care creau asperități și înclinații spre luări de poziție netradiționale.
E de văzut ce va aduce în Germania contextul și cadrul politic al negocierilor de Mare Coaliție, în primul rând pentru formula de abordare a Europei, în binom cu Franța și în formatul statelor fondatoare în prim plan sau mai inclusivă și ținând cont de dimensiunile și preocupările noii Europe. Și în cadrul proiectelor Macron, un set de revizuiri sunt necesare, așa cum Brexitul așteaptă un impuls de nuanțare și relansare constructivă tot din partea Germaniei.
Și alte dosare importante reclamă tot mai multă atenție și acțiune, iar cele 4 luni de pauză la Berlin, ca și perspectiva negocierilor laborioase pentru formarea cabinetului pot afecta încă eficiența deciziilor germane și europene în viitoarele două luni.