GEORGESCU: "Un român talentat ajunge în finala unui concurs TV, pe care o câştigă în mare parte graţie votului acordat de public".
Din acest public, o felie importantă a fost compusă din români. Aşadar, de ce ne bucurăm? Că am câştigat un concurs al cărui rezultat a fost în mare parte decis de noi înşine?
Această scaldă colectivă în emoţie - manifestată prin mesaje tip: „Costele, ai demonstrat lumii întregi că suntem un popor talentat. M-ai făcut să mă simt mândru că sunt român“ - arată că ne credem reprezentaţi de Costel Busuioc. Dar suntem? Ne asumăm imediat succesul lui, nu şi drumul pe care l-a parcurs până a ajuns acolo. Fiecare se vede un „Costel Busuioc“ încă nedescoperit, un dârz luptător din fotoliu, un tip solidar cu românii de pretutindeni, dar care n-ar ieşi în stradă nici dacă guvernul ar interzice mâine respiraţia.
Ministerul Culturii îi oferă o bursă lui Busuioc, dar unde era statul român când „Pavarotti din Banat“ păzea oi sau spăla vagoane în gară? Să nu atribuim însă aceste trăsături exclusiv conducătorilor. Şi ei sunt „ai noştri“, ca şi Costel. Majoritatea dezvoltăm acelaşi complex al omului nebăgat în seamă, o manie naţională a persecuţiei clădită în anii în care învăţam că Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul au fost lideri militari de anvergură europeană. În numele solidarităţii de neam, care ne face imuni la aproape orice formă de obiectivitate, am vândut, de exemplu, Europei fotbalistice ghete obişnuite, aurite doar cât să sclipească. Este şi acesta un mod de a determina evoluţia, aşa cum hackerii - un alt motiv de mândrie naţională - sunt cei care forţează un sistem să găsească modalităţi de apărare. Bineînţeles, toţi renunţă la obiectivitate când e vorba să-şi voteze compatrioţii, însă niciun neam nu face din asta o miză. Eurovisionul, unde apar an de an piese furate, tăvălite uşor prin pesmet sonor şi prezentate drept originale, stârneşte în România un interes mai mare decât integrarea europeană. Probabil că dacă Premiul Nobel s-ar acorda prin televoting, ar fi suficient ca un român să fie nominalizat pentru a câştiga.
Iar dacă se va încerca vreodată construirea unui Turn Babel, sigur se va face cu români. Dumnezeu nici n-ar trebui să se ostenească în a dărâma îndrăzneaţa construcţie. Ar fi suficient să organizeze concursuri TV. Dintre cei mai talentaţi „Fii ai lui Babel“, câţiva ar participa, restul i-ar vota.
Comentaţi pe blogul autorului, www.adriangeorgescu.ro