Liderul AUR, George Simion, a strâns semnături pentru demiterea lui Klaus Iohannis și a mers cu ele la sediul PSD. Politicianul a declarat că el este președintele austriecilor, nu al României, și a cerut un referendum.
Liderul AUR, George Simion, și alți membrii din partidul său s-au dus la sediul PSD pentru a le arăta social-democraților semnăturile strânse pentru demiterea președintelui Klaus Iohannis. Politicianul este horătât să schimbe șeful statului.
„Iohannis nu este președintele românilor, el este președintele austriecilor (...) Dacă PSD ne-ar susține am avea majoritate în Parlament și am putea să inițiem referendumul de demitere a lui Klaus Iohannis”, a spus Simion.
Mai mult, George Simion consideră că „PSD-iștii îl țin în brațe pe Klaus Iohannis. Așteptăm să vedem care este atitudinea PSD”. „Sunt două milioane de semnături strânse în perioada noiembrie 2021-mai 2022. Cred că dacă am strânge acum ar fi și mai multe (...) Românii îl vor demis pe Iohannis și ce a făcut Iohannis: a pus PSD și PNL împreună la guvernare”, a spus George Simion.
Cu toate astea, liderul AUR nu a găsit liderii PSD la sediu.
George Simion cere demisia lui Nicolae Ciucă
După aderarea României la spațiul Schengen, George Simion a cerut demisia întregului cabinet Ciucă. Mai mult, el a organizat și un protest în fața Ambasadei Austriei de la București. Acesta a mai declarat că refuzul Austriei este un eșec și că principalul vinovat este premierul țării noastre.
„Majoritatea europarlamentarilor români sunt absenţi din discuţiile de aici de la Bruxelles (…) Nu înţelegem de ce s-a mers înainte cu agenda Schengen atâta timp cât erau semnale evidente că nu vom fi primiţi. Este un eşec al actualului Guvern de la Bucureşti şi al Preşedintelui Klaus Iohannis”, a declarat, joi, George Simion, imediat după votul împotriva României de a intra în Spațiul Schengen.
George Simion a lăsat de înțeles că și-a schimbat părerea și despre Bogdan Aurescu.
„Vreau să vă spun că solicităm demisia întregului Cabinet Ciucă, este un eşec răsunător pentru întreaga diplomaţie românească condusă de Klaus Iohannis şi ministrul de externe Bogdan Aurescu, este semnul că acest guvern nu poate livra nimic, nu poate asigura bunăstarea românilor, nu poate face pentru România ceea ce declară că face. Respingerea României din Spaţiul Schengen pentru cel puţin un an de acum înainte este dovada acestui lucru”, a spus George Simion.