Fostul director al SRI, George Maior, care urmează să ocupe în curând postul de ambasador la Washington, a declarat, într-un interviu pentru jurnalistul Dan Andronic, că nu este de acord cu o revizuire a Constituţiei, astfel încât să fie schimbat actualul echilibru al puterilor în stat.
„Nu cred că este utilă o schimbare a Constituției în acest fel. Eu cred că în epoca post modernă în care trăim, puterea este foarte disipată. Și în societate, și în elementul politic, și în cel economic. Trebuie să învățăm să trăim cu multiplii centri de putere și să se respecte între ei, să aplice jocul politic, care este etern, până la urmă”, a spus Maior.
El a arătat că există însă „alte” prevederi constituţionale care ar trebui modificate. „Bineînțeles ea trebuie schimbată în multiple aspecte. De exemplu, interpretarea ei s-a făcut mai mult prin decizii ale Curții Constituționale, decât printr-o anumită practică politică normală (...) Şi prea multă greutate se pune pe un singur for pentru a interpreta inclusiv acțiuni politice”, a declarat ambasadorul României la Washington.