Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, a inițiat un interesant program de înnoire și întinerire a corpului diplomatic din România, în paralel cu pregătirea sa specifică
Evenimetnul zilei: Domnule ministru, ați inițiat un nou tip de programe de pregătire pentru diplomați. S-a schimbat profilul diplomatului, este diplomatul de astăzi altfel?
Teodor Meleșcanu: Da și nu! Diplomația se bazează pe tradiție, pe reguli, pe istorie, pe cutume, pe valori. Însă contextul se schimbă permanent, iar diplomatul de astăzi trebuie să fie pregătit să facă față unor provocări constante. De aceea instrumentele pe care le utilizăm, abilitățile noastre, trebuie să răspundă acestei realități, întrucâtva duale. Este necesar ca diplomatul să construiască viitorul fără a uita trecutul, trebuie să rămână mereu în mandatul său, dar să aibă creativitatea de a alege cele mai potrivite mijloace ca să convingă, trebuie să știe să transforme un eșec în succes și să apere succesul de eșec. În acest context, noile programe de formare ale diplomaților se vor orienta spre această dimensiune aplicativă, în care dozarea mix-ului „cunoștințe / abilități” se va face în proporțiile potrivite vremurilor de astăzi și de mâine.
- Ce ați făcut până acum în acest sens și ce aduc tinerii diplomați admiși recent în MAE?
- În primul rând, am continuat eforturile de înnoire a Corpului diplomatic. Am început integrarea în MAE a celor peste 70 de noi diplomați care au promovat concursurile de admitere de anul trecut. Practic, o nouă generație, care să aducă valoare instituției noastre prin tinerețe și istețime, prin educație și caracter, prin entuziasm și patriotism. Printre ei sunt diplomați proaspăt absolvenți de studii superioare, dar și oameni cu o valoroasă experiență profesională, inclusiv în presă. Revenind la formarea lor profesională, anul acesta am creat un nou curs, mai inovativ, pentru orientarea și integrarea în cariera diplomatică. L-am intitulat „Acțiunea Diplomatică”, pentru că este reprezentativ pentru ceea ce înseamnă meseria noastră. Transferul de expertiză și „know-how” diplomatic de la generațiile care au pregătit marile dosare ale politicii externe române din ultimii ani (de la aderarea la Consiliul Europei, la UE, la NATO până la configurarea poziției actuale a României în relațiile internaționale) este o obligație pentru noi.
- Cum veți realiza obiectivul acestui curs inedit?
- Programul propune o abordare nouă prin care se realizează interacțiunea tinerilor diplomați cu generația de ambasadori cu expertiză pe diverse dosare de politică externă, cu accent pe cunoașterea și dezvoltarea abilităților diplomatice, precum gândirea analitică și strategică, oratoria, negocierea și dezbaterea, precum şi comunicarea publică. Acordăm o atenție deosebită experiențelor de viață diplomatică din istoria noastră, iar aici exemplific cu câteva teme de curs care, nu întâmplător, au nume sugestive: „Puterea exemplului”, „Oameni și cariere”, sau „Să îmbrăcăm haina diplomatică!”. Acest program va fi dublat de o pregătire teoretică personalizată în funcție de nivelul actual al cunoștințelor fiecăruia. Suntem conștienți că un bun diplomat trebuie să fie multi-disciplinar, cu o preocupare constantă pentru dezvoltarea orizonturilor cunoaşterii.
- Aceste măsuri au un orizont de aplicare pe termen scurt. La ce vă gândiți pe termen mediu și lung?
- Cursul pe care vi l-am prezentat este organizat la Institutul Diplomatic Român. Asistăm la o schimbare de paradigmă a structurii curriculare, unde acceptul este pus pe metoda de predare și unde formatorii sunt persoane atât cu experiență în domeniul de referință, cât și cu o capacitate extraordinară de interacțiune cu auditoriul și care folosesc metode de predare creative. De asemenea, furnizarea de expertiză de la IDR către MAE a căpătat, în ultimele săptămâni, o valoare de regularitate. MAE şi IDR împărtășesc aceleaşi obiective, privind reapropierea celor două instituţii şi depunerea de eforturi suplimentare, în comun, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor diplomației române.
Diplomatul scrie istoria țării sale
- Care credeți că este principala satisfacție a meseriei de diplomat?
- Răspunsul este simplu: faptul că aduce o contribuție la crearea istoriei României şi la apărarea interesului naţional. De la redactarea unei poziții de țară, de la negocierea unui tratat până la organizarea unui Summit, diplomatul scrie, într-o mai mică sau mai mare proporție, istoria țării noastre. În egală măsură cu satisfacția profesională, diplomații îi reprezintă pe cetățenii români şi le apără drepturile şi interesele în străinătate. Fie că îi căsătoresc sau îi apără, că sunt alături de ei la nașterea copiilor sau atunci când le este mai greu, diplomații simt bucuria de a fi utili pentru românii din străinătate şi prin ei, pentru România.