Un grup de cercetatori americani a reusit pentru prima data sa intinereasca soarecii de laborator si sa ii faca sa traiasca circa 30% mai mult. La baza experimentului a fost modificarea a patru gene, pentru prima data intr-un organism viu.
Imbatranirea este inca un proces misterios. Se cunosc consecintele procesului de imbatranire, pe care le putem observa cu totii foarte bine, insa nu si cauzele acestuia. Din ce cauza un organism imbatraneste? Se poate incetini sau chiar opri acest proces? Tineretea fara batranete si viata fara de moarte sunt la ora actuala posibile doar in povesti, insa cercetatorii incearca sa studieze in laborator aceste procese si sa faca primii pasi spre incetinirea procesului de imbatranire.
Primii pasi in aceast directie au fost facuti in 2006, cand cercetatorul japonez Shinya Yamanaka a descoperit substante chimice capabile sa activeze niste gene care sa transforme celule adulte in „celule copii”, adica celule staminale, asemanatoare celor care sunt in embrioni. Yamanaka a reusit deci sa reprogrameze celulele mature in celule stem pluripotente — celule imature, capabile sa se specializeze in orice tip de celula a organismului. Pentru aceasta descoperire cercetatorul japonez a primit premiul Nobel pentru medicina in 2012. Descoperirea lui Yamanaka este extrem de importanta, intrucat ar putea ajuta in tratamentul diverselor boli si a defecte genetice.
Pana recent tratamentul celulelor cu metoda lui Yamanaka era aplicat asupra unui numar limitat de celule in vitro. In vitro se refera la tehnica de a efectua un anumit experiment intr-un mediu controlat, in afara unui organism viu, de exemplu, intr-o eprubeta.
Recent insa un grup de oameni de stiinta de la Salk Institute din California a aplicat o tehnica asemanatoare in organisme vii, si anume soarecilor de laborator. Cercetatorii au activat cu tehnica Yamanaka un grup de patru gene speciale, adica genele identificate ca fiind responsabile pentru procesul de imbatranire in soareci.
Tehnica aceasta a fost aplicata unor soareci care erau deja batrani; in urma modificarii geneor soarecii au intinerit. Tesuturile acestora s-au transformat recapatand elasticitatea din tinerete, elimnandu-se inclusiv daunele si defectele care erau prezente la inceput.
Soarecii tratati au trait cu o luna si jumatate mai mult decat durata de viata asteptata, ceea ce reprezinta o prelungire a vietii cu circa 30%. La oamenii 30% ar reprezenta o durata de aproape 20 de ani! Rezultatele acestui studiu au fost recent publicate in revista Cell.
Modificarea celor patru gene a fost efectuata cu ajutorul unor tehnici de inginerie genetica aplicate direct asupra ADNului.
Poate fi folosita aceasta tehnica si asupra noastra pentru a ne intieri?
Din pacate la ora actuala cercetatorii sunt departe de a folosi aceasta procedura pe oameni, atat din motive tehnice cat si etice. Unul dintre posibilele pericole este legat de faptul ca celulele tratate, cele care intineresc, devin cateodata prea active, multiplicandu-se extrem de rapid, dand astfel nastere la tumori. Se risca deci de a intineri insa a muri de cancer. Cercetatorii americani care au lucrat cu soarecii, tocmai pentru a evita aceasta problema, au folosit doze extrem de mici de substante, actavand genele responsabile de intinerire pe durate de timp limitate. Au actionat astfel asupra ADNului modificand doar structura acestuia, printr-o procedura de epigenetica. Epigenetica este o ramura a geneticii care studiaza variatia trasaturilor fenotipice care sunt cauzate de aspecte ale mediului inconjurator, acestea schimband comportarea genelor di afectand modul in care celulele le decodifica.
Epigenetica si modul in care ADNul variaza structura spatiala, pare a fi foarte importanta in procesul de imbatranire, motiv pentru care in viitor sunt planificate alte studii de acest gen.
Cercetatorii americani au reusit sa prelungeasca cu circa o treime durata de viata a soarecilor de laborator, demonstrand ca procesul de imbatranire nu este ireversibil. In prezent insa nu stim cand si daca aceasta procedura va putea fi aplicata si asupra noastra si cu ce rezultate.
Articol scris de Cătălina Oana Curceanu, prim cercetător în domeniul fizicii particulelor elementare şi al fizicii nucleare, Laboratori Nazionali di Frascati, Istituto Nazionale di Fisica Nucleare (Roma, Italia) şi colaborator al Scientia.ro