Miercuri, 26 aprilie, s-a desfăşurat Gala Excelență în Management, unde Revista Capital a premiat cei mai importanţi manageri din România anului 2022. Jagoda Gwardys Zientara, COO Carrefour a câştigat premiul la categoria Director de dezvoltare, după ce lanțul de magazine a atins borna de 400 de locații la nivel național.
“Bună seara. Vă mulţumesc, sunt onorată să primesc acest premiu. Mulţumesc Revistei Capital pentru această seară. În primul rând vreau să mulţumesc echipei mele incredibile, sunt onorată să managerizez această echipă, motivată, oamenii mei, care au adus Carrefour la cu totul alt nivel. Succesul Carrefour este posibil datorită lor. Având în minte că avem un plan ambițios la Carrefour și având această echipă suntem sigur că putem livra și mai mult de atât. Sunt mândră că fac parte din acest drum al Carrefour România“, a declarat Jagoda Gwardys Zientara în discursul susținut odată cu câștigarea unui premiu la categoria Director de dezvoltare.
Întregul eveniment poate fi vizionat live pe canalul de Youtube Hai România.
România, piață importantă pentru Carrefour de peste 20 de ani
COO-ul companiei spune că “la nivelul Grupului Carrefour, România este o piață de mare importanță strategică, având o creștere anuală”.
„Cel mai semnificativ proiect implementat cu succes în 2022 a fost strâns legat de extinderea Carrefour în România. La finalul anului trecut, am atins pragul de 400 de magazine Carrefour deschise la nivel național - o bornă de o importanță majoră, atât pentru mine, cât și pentru colegii mei.
Mai mult, anul trecut am început un amplu proces de remodelare a magazinelor din România, în toate formatele - hipermarket, market, express și discount”, a explicat Jagoda Gwardys Zientara, care recunoaște că alături de echipa sa privește “în urmă cu admirație, pentru că munca de construire a unei rețele de retail omniprezente pe această piață este asiduă”.
Resursele umane sunt importante, iar “echipa a crescut odată cu compania”, mai spune aceasta, care a arătat că are “peste 16.000 de colegi în Lumea Carrefour, dedicați obiectivului de a face din Carrefour nu doar un lanț local de magazine, ci o companie puternic înrădăcinată în această țară”.
Carrefour - un brand puternic, dedicat comunicării locale
Activitatea Carrefour este strâns legată de “piață efervescentă și aflată în continuă schimbare” din România, făcând din această companie „un brand puternic, dedicat comunicării locale” în prezent. Managerul recunoaște că acest proiect nu este doar al ei, “ci aparține tuturor colegilor mei, care prin munca lor, au urcat Carrefour în topul clasamentului retailului modern”. Totuși, ea spune că cel mai important diferențiator critic este atenția față de producătorii locali.
„Pentru noi, viitorul la Carrefour este strâns legat de puterea producătorilor locali și de impactul pe care îl putem avea împreună. Susținerea producătorilor locali este un pilon strategic esențial pentru Carrefour. Aceasta începe cu angajamentul nostru global, asumat prin Act for Food, și este implementată prin programe locale, precum Creștem România Bio sau Deschidem Vinul Românesc, dar și prin parteneriatele pe care le avem cu producătorii locali, atât independenți, cât și asociați în cooperative”, a mai transmis Jagoda Gwardys Zientara, iar brandul a lucat “constant pentru a crește nu doar numărul producătorilor parteneri, ci și varietatea produselor locale”, lucru reflectat “și în cifrele business-ului”.
Anul 2023 aduce noi proiecte importante
După reușitele de anul trecut, Carrefour își propune în 2023 să continue expansiunea tuturor formatelor de magazine și dorește remodelarea întregii rețele.
„Focusul nostru rămâne pe îmbunătățirea experienței clienților, indiferent de formatul din care aleg să cumpere, precum și pe atingerea unui număr și mai mare de clienți, prin noile deschideri. Cu alte cuvinte, vom menține o rată de creștere constantă și în 2023; am deschis deja câteva magazine de la începutul lunii ianuarie”, a mai spus managerul companiei, care a transmis și că în 2023 va fi inaugurat “un nou centru logistic, al cincilea ca mărime în România, în regiunea de est a țării”.
Punctele cheie din perioada pandemiei au vizat e-commerce-ul, cu ajutorul Bringo și implementarea treptată a caselor de marcat de tip self-checkout, proiect lansat încă din 2017. Dintr-un total de 2.624 de case, peste 600 sunt automate, iar restul tradiționale.
“La nivel local, Carrefour își mobilizează întregul ecosistem pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice, reînnoind și accelerând angajamentele privind tranziția climatică. Programul de reciclare Plata cu PET a fost foarte bine primit în 20 de orașe, iar astăzi le oferim clienților din toate județele posibilitatea de a aduce uleiul uzat pentru a-l colecta în mod responsabil”, a conchis Jagoda Gwardys Zientara.
Carrefour România oferă clienților săi un univers de posibilități de a face cumpărături, atât direct în sutele de magazine din țară, unde, cu aplicația Carrefour și casele de marcat Self Service, achiziționarea de produse devine mai ușoară, cât și prin serviciile de online shopping cu livrare acasă sau Click & Collect.
În prezent, compania susține comunitățile în care activează prin programe și inițiative naționale pe termen lung, cu impact pozitiv în societate: Cooperativa Agricolă Vărăști, prima de acest gen fondată de retailer în România, Deschidem Vinul Românesc și Creștem România BIO, în cadrul căreia a introdus în premieră în România eticheta „în conversie la bio”. De asemenea, a lansat programul Act For Good, care transformă cumpărăturile într-o experiență personalizată cu impact social: la fiecare sesiune de cumpărături utilizatorii primesc puncte Act For Good, prin care pot face fapte bune, dar pot și beneficia de reduceri și oferte personalizate.
Carrefour România operează în România prin patru entități juridice: Carrefour S.A., Artima S.A., Columbus Operațional SRL și Supeco Investment SRL.
Gala Capital Excelență în Management
Managerii de succes ai României au fost premiați în cadrul Galei Capital Excelența în Management, care a avut loc miercuri, 26 aprilie 2023, începând cu ora 19.30, la Phoenicia Grand Hotel și difuzată live pe pagina de Facebook Capital România și pe canalul de Youtube HAI Romania.
Încă din 2015, revista Capital organizează Gala Excelența în Management, eveniment în cadrul căruia se premiază performanțele managerilor din companii de renume ce activează pe piața din România, indiferent din industria din care fac parte sau de departamentul pe care îl conduc.
Managerii premiați în cadrul Galei Excelența în Management ediția 2023 au fost incluși și în Capital Top 100 Manageri, un proiect în cadrul căruia redacția Capital a analizat performanțele șefilor de departamente de la companii din toate domeniile de activitate, urmărind rezultatele, deciziile și acțiunile relevante desfășurate de aceștia în anul precedent.
Capital Top 100 Manageri ediția 2023 a fost lansat în cadrul evenimentului și este structurat pe 10 categorii: CEO, CFO, Director de Dezvoltare, Marketing și Vânzări, HR, CSR, Agenții de Publicitate, Administratori Publici, Educație și Cercetare, Cultură.
Revista Capital Top 100 Manageri va fi disponibilă din 27 aprilie la punctele de difuzare a presei și online pe www.edituradecarte.ro.