Gala Companii de elită, DIGI România: „Succesul nostru internațional vine din perspectiva antreprenorială”

Foto: Christian Blancko

Compania DIGI s-a numărat printre premianții ediției 2024 a Galei Capital Companii de elită. Evenimentul a reunit, ca în fiecare an, firme de top din România, premiate de revista Capital pentru performanțele deosebite înregistrate.

În cadrul Galei Capital Companii de elită ediția 2024, DIGI a primit Premiul pentru extinderea serviciilor și a infrastructurii de telecomunicații pe alte piețe europene.

„Vedem că mediul de afaceri antreprenorial românesc este deja pe calea cea bună. Pornind de aici, pentru noi, succesul internațional – în special în Spania, dar, în curând, și în Portugalia, Belgia și Italia, unde suntem prezenți de ceva vreme – vine tocmai din această perspectivă antreprenorială pe care am avut-o dintotdeauna. Dar și datorită faptului că ideile colegilor noștri, a echipei noastre din România de a crea inovație și servicii noi, de a fi altfel decât modelele deja cunoscute, ne-au ajutat să avem succes. Și să dovedim că o afacere de succes nu înseamnă doar ceva bun pentru acționari. Ci și ceva sustenabil, stabil și de lungă durată pentru clienții noștri”, a declarat Valentin Popoviciu, vicepreședinte DIGI România, Executive Director și Chief Strategy & Operating Officer DIGI Communications N.V., pe scena Galei Capital Companii de elită.

Un alt an de creștere pentru business-ul DIGI

2023 a fost un alt an de creștere pentru business-ul DIGI, evoluție care se menține și în 2024.

„DIGI Communications a înregistrat venituri consolidate de 1,7 miliarde de euro în 2023. O creștere cu 13% față de anul precedent. EBITDA ajustată, un indicator relevant pentru noi, a crescut cu 17% față de 2022, ajungând la 591,2 milioane de euro. Dacă ne raportăm la datele operaționale cheie, la sfârșitul anului trecut am atins, la nivelul grupului, 23,9 milioane de relații contractuale generatoare de venituri (RGU) în România, Spania și Italia. Ceea ce reprezintă o creștere de 15% față de anul 2022”, a declarat în exclusivitate pentru revista Capital Serghei Bulgac, CEO DIGI.

În prima jumătate a anului 2024, DIGI a depășit pragul istoric de 25,5 milioane de RGU. Rezultatul a fost obținut pe cele trei piețe în care activează compania – România, Spania și Italia. Este o creștere de 14% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. „În primul semestru al anului 2024, am raportat venituri consolidate de 921,3 milioane de euro. Este o creștere de 13% față de primul semestru din 2023 și EBITDA ajustată de 333,3 milioane de euro (+19,1% față de S1 2023)”, a mai precizat Serghei Bulgac.

Investiții masive în extindere

În 2023, investițiile DIGI Communications s-au ridicat la 730 de milioane de euro. Acestea au susținut construirea și dezvoltarea infrastructurii pe toate piețele unde compania este prezentă.

„În plus, anul trecut am realizat în Spania achiziția strategică de noi licențe de spectru, alături de lansarea serviciilor 5G. Acestea vor spori semnificativ capacitățile rețelei proprii și vor asigura clienților noștri conectivitate de mare viteză la prețuri accesibile. Ținând cont de strategia de extindere în piețele principale, România și Spania, precum și de pregătirea lansării operațiunilor în Portugalia și Belgia, ambele estimate pentru 2024, în perioada următoare vom continua să alocăm un buget de CAPEX considerabil pentru valorificarea oportunităților de creștere”, a subliniat CEO-ul DIGI.

Potrivit acestuia, principalul diferențiator al companiei, pe toate piețele în care comania este activă, constă în furnizarea de soluții de conectivitate rapide și fiabile, la prețuri corecte și transparente. „Ne axăm întotdeauna pe nevoile clientului, plasându-l în centrul tuturor activităților. Angajamentul nostru este de a livra constant servicii performante și conținut premium. Incluse în pachete atractive cu beneficii multiple”, a explicat Serghei Bulgac.

Programele CSR, o prioritate

Pentru DIGI investiția în educație este esențială pentru dezvoltarea sustenabilă a societății. Din acest motiv, în ultimul an, compania s-a implicat activ în sprijinirea proiectelor sociale. Acestea au menirea să contribuie la prevenirea abandonului școlar și reducerea decalajului școlar în medii defavorizate.

„Astfel, am sponsorizat dotarea cu resurse educaționale indispensabile participării la activitățile școlare a mai multor școli din țară. Am premiat elevii merituoși din zonele rurale. Și am susținut concursuri naționale pentru specializări tehnice și vocaționale, precum cea de jonctori fibră optică. În plus, am facilitat accesul la conectivitate fiabilă prin oferirea de servicii de telecomunicații comunităților vulnerabile. În colaborare cu diverse ONG-uri”, a declarat CEO-ul DIGI.

În domeniul sănătății, compania a derulat pentru al cincilea an consecutiv campania de tradiție „DIGI Donează Viață”. „Prin intermediul acesteia am mobilizat colegi din mai multe județe din țară. Aceștia, prin gestul lor nobil, au reușit să fie sursă de curaj și de viață pentru sute de pacienți aflați în dificultate. Până în acest moment, prin cele 17 sesiuni de colectă mobilă organizate la sediile companiei și prin prezența la Centrele Județene de Transfuzie Sanguină, 2.145 de angajați DIGI au donat peste 960 litri de sânge, care au acoperit nevoile medicale ale aproximativ 6.435 de persoane”, a mai menționat Serghei Bulgac.

Revista Capital Top 300 companii este disponibilă la punctele de difuzare a presei și online, pe site-ul edituradecarte.ro. Ediția 2024 a Galei Capital Companii de elită poate fi urmărită pe canalul YouTube Hai România.