Lui Nicolae Ceauşescu îi plăcea să vâneze. Nu mai este un secret, toată lumea ştie. La "vânătorile" lui, precis organizate, precum ora fixă de nutreţ a unei căprioare, au participat de-a lungul timpului mulţi "preteni".Colonelul Gaddafi nu a făcut excepţie, el venind în repetate rânduri la vânătoare în ţara noastră, şi acest lucru deja cunoscut.
"Problema" nu este că venea la vânătoare, ci cum venea. Potrivit inginerului silvic Lucian Dincă (volumul de memorii "Vânători cu Ceauşescu şi nomenclatura", Editura Tipomur, 1994) să fii la vânătoare cu Gaddafi nu era o plăcere, ci un calvar, mai ales când aducea cu el şi membrii ai familiei, inclusiv copii. Odată, aflat la o vânătoare în România, Gaddafi "şi-a exprimat dorinţa de a împuşca un urs", notează Lucian Dincă. "Vânătoarea s-a organizat pe raza ocolului silvic Zetea. Măsurile de pază au fost deosebite, gonacii nefiind admişi în apropierea vânătorilor. Când linia gonacilor, în înaintare, a ajuns la distanţa de circa 200 de metri de standuri, ea a fost oprită şi imediat retrasă. Colegii organizatori au fost mulţumiţi de prevederea exagerată ce se adoptase, întrucât la standul musafirului (n.r.-Gaddafi) era instaurat un sistem necunoscut la noi. Numeroşii însoţitori ai colonelului, dotaţi cu armament diversificat, declanşau cu toţii focul la apariţia vânatului, fapt care ar fi putut duce la producerea de accidente nedorite". Dar, după vânătoarea perfect organizată a apărut un incident. Aplanat de…femei ucigaşe. Au scos rapid pistoalele "După vânătoare, pădurarii ocolului gazdă au adus cetină, au toaletat ursul împuşcat, pregătind organizarea tabloului de vânătoare", continuă Lucian Dincă relatarea. "Între pădurarii care lucrau de zor, au apărut la un moment dat doi copii tuciurii (n.r.-din familia lui Gaddafi), care se urcau cu picioarele pe urs, smulgându-i acestuia părul şi deranjând activitatea pădurarilor. Contrariat, Bunta (n.r.-un alt inginer silvicultor) a apucat repede un copil de mână în dorinţa de a-l îndepărta , fără să-şi dea seama că prin acest gest a ajuns într-o postură critică. Garda lui Gaddafi era formată din femei. Două dintre ele, cu priviri ucigătoare, au scos rapid pistoalele şi le-au pus la tâmpla organizatorului, iar alta a luat copiii sub protecţia sa. Au intervenit organele noastre de securitate , care au ridicat pe cel care pusese mâna pe copiii lui Gaddafi, pentru a fi pedepsit". Colonelul inaugurase în 1979 Academia Militară pentru Femei din Tripoli, ca simbol al emancipării feminine. De fapt, el a preferat întotdeauna să îşi încredinţeze securitatea pe mâinile aşa numitei Gărzi Amazoniene- echipa alcătuită din 40 de femei antrenate să ucidă. Instruirea avea loc la Academia Militară pentru Femei din Tripoli bineînţeles, iar fetele trebuiau să jure că îşi vor da viaţa pentru liderul libian. Gaddafi personal alegea fetele, iar condiţia numărul unu era ca tinerele să fie virgine. Fratele dictatorului libian, "vânat" de moarte În 1981 , în pădurea Buriaşu (situată lângă Periş, judeţul Ilfov), Ceauşescu organiza în onoarea lui Gaddafi o vânătoare de fazani. Relatată de către Vasile Crişan (cel care a organizat un timp vânătorile comuniste la nivel înalt) în cartea "La vânătoare cu Ceauşescu". "În baza protocolului stabilit, Ceauşescu a ajuns în pădurea Buriaşu în jurul orei 11.00, când trebuia să sosească şi Gaddafi. Conform obiceiului, şeful statului libian a întârziat mai mult de o jumătate de oră. Se vorbea atunci că, în noaptea precedentă, tot personalul din suită chefuise zdravăn la casa de oaspeţi Peleş-Sinaia. Gaddafi nu bea alcool. În fine, la ora 11.30 apare şi Gaddafi. Strângeri de mână, îmbrăţişări, atingeri de obraz, zâmbete. În jurul orei 12.00 începe şi vânătoarea, prin deplasarea vânătorilor spre prima goană. Gaddafi este instalat în stand, dar numai cu cei doi din garda personală, fără armă de vânătoare. Arma cu care trebuia să vâneze încă nu sosise. În acestă situaţie, organizatorii vânătorii au dat o armă de vânătoare şi cartuşele necesare însoţitorilor din standul lui Gaddafi. Ceauşescu a cerut să fie aşezat într-un stand cât mai îndepărtat de cele ale libienilor. Goana întâi a început cu gălăgie mare. Pe măsură ce gonaşii se apropiau, se trăgeau din ce în ce mai multe focuri de armă. Gaddafi nu a tras niciun foc. De fapt, nici nu a pus mâna pe armă. Era doar un simplu spectator care se uita cum trag ceilalţi şi aplauda când cădeau fazanii. După 25-30 de minute, când goana era terminată, se aude o bubuitură puternică de armă şi un om s-a prăbuşit în şanţul de pe marginea drumului forestier. Cei care au fost în imediata apropiere a persoanei căzute ca lovite de trăsnet şi-au dat seama imediat că este vorba de o mare nenorocire.De fapt, cine era persoana şi ce s-a întâmplat? Cel căzut era un libian, şeful gărzii personale a lui Gaddafi, presupus văr cu acesta (n.r.- frate vitreg), care se aşezase în standul din stânga lui Gaddafi. Acesta venise cu arma şi muniţia lui şi părea a fi vânător. În timpul goanei, el a împuşcat mai mulţi fazani care au căzut în desişul din faţa lui. După terminarea goanei, libianul a plecat din stand, a rezemat arma de craca unui lăstar şi a intrat în desiş să ridice un fazan împuşcat. La întoarcere, după ce a luat fazanul, a prins arma de ţeavă şi a tras de ea să iasă din desiş. Arma nefiind cu piedica pusă şi având în ea încă un cartuş, atunci când a tras de ţeavă, trăgaciul armei s-a agăţat într-o crăcuţă şi a declanşat focul. Nenorocul lui a fost că, trăgând de armă, a îndreptat ţeava exact spre capul lui. Direcţia loviturii a fost fatală. Gura ţevii armei fiind la 40-50 cm de capul lui, snopul de alice a plecat grupat şi i-a intrat direct în cap, deasupra urechii. Omul s-a prăvălit ca secerat în şanţ, cu creierii ieşind din ţeastă, iar arma a căzut aproape de el. Un vechi angajat de la Scroviştea, tehnicianul silvic Gheorghe Păun, cunoscut de Ceauşescu, s-a dus grăbit la acesta şi l-a informat despre cele văzute. Reacţia imediată a lui Ceauşescu a fost: "Nu se poate! Nu se poate! Nu se poate!@ Aşa a repetat încontinuu, până ce a ajuns lângă accidentat. "Să vină maşina Salvării! Chemaţi şi un elicopter să-l ducă imediat la un spital în Bucureşti!". S-a creat o panică generală. Gaddafi, cu o faţă mai tuciurie decât era în mod obişnuit, vorbea neîntrerupt cu cei din garda personală". Accident sau "fratricid"? Maşina Salvării ajungea la locul faptei cu mare întârziere. În cele din urmă "arabul este dus de urgenţă la Spitalul nr. 9 din Bucureşti, unde era aşteptat de profesor dr. Arsene, care fusese anunţat despre cele întâmplate. Între timp, la pădurea Buriaşu a sosit şi un elicopter, dar era prea târziu. Accidentatul plecase deja cu maşina Salvării. După ce Mercedesul a ajuns la Spitalul nr. 9 din Bucureşti, profesorul Arsene a coborât la maşină să vadă accidentatul. Din cele relatate de unele persoane care au fost prezente, după ce a văzut starea accidentatului, profesorul Arsene ar fi concluzionat: "Luaţi-l de aici! Ăsta e mort de două zile, dă-l în aia a mă-sii!". Gaddafi, accidentatul şi toată delegaţia libiană au plecat cu avionul, în aceeaşi zi, iar Ceauşescu s-a întors şi el la Bucureşti. La vremea respectivă, tragica întâmplare la vânătoare a generat numeroase speculaţii în presa occidentală, cum ar fi faptul că Gaddafi şi-ar fi eliminat propriul frate pentru că îşi simţea poziţia ameninţată. Autorităţile comuniste ( din România, se înţelege) au clasat acest episod ca pe "un accident de vânătoare", însă totul nu a rămas fără urmări. "În aceeaşi zi, Ceauşescu a interzis să se mai organizeze vânători oficiale cu şefii misiunilor diplomatice, cu ataşaţii militari din România sau cu orice alţi invitaţi de marcă străini", încheie relatarea episodului Vasile Crişan. La mai puţin de doi ani de la drama la vânătoarea deloc cehoviană, Gaddafi revenea într-o vizită oficială în România. Citiţi şi:
- EXCLUSIV. Ceauşescu către Gaddafi: "Stimate prietene şi frate". VEZI corespondenţa dintre cei doi dictatori
- Ceauşescu-Gaddafi: dragoste din interes
- DEZBATERE EVZ. Moartea lui Gaddafi poate influenţa relaţiile economice dintre România şi Libia?