Furtunile au pus stăpânire pe România. Ce ne așteaptă în perioada imediat următoare. Anunțul meteorologilor

Furtună. Sursă foto: Chumphon Whangchom | Dreamstime.com

Ploile torențiale și vijeliile au cuprins aproape toată România, iar meteorologii au emis avertizări chiar de cod roșu pentru perioade scurte de timp. Directorul ANM explică la ce să ne așteptăm în perioada următoare.

Apoape toată țara este duminică sun avertizare de cod galben de vreme severă. Furtunile au cuprins toate regiunile și vor mai urma reprize violente de ploi torențiale și în această seară. Pe perioade scurte de timp meteorologii au emis chiar și avertizări de cod roșu din cauza furtunilor.

„Vorbim de o avertizare meteorologică de cod galben care rămâne în vigoare până la ora 22:00. Este valabilă pentru aproape toată ţara, dar mai ales pentru zona de sud, centru-est şi nord-est a ţării, acolo unde instabilitatea atmosferică va fi caracterizată de averse torenţiale şi intensificări ale vântului care pot lua local aspect de vijelie. Cantitățile de apă vot depăși 20-30 l/mp, iar pe intervale scurte chiar 40-50l/mp în condițiile în care media climatologică a celei mai ploioase luni iunie din ţara noastră este de 90-95 l/mp

Aceste atenționări meteorologice au fost dublate de mesajele de avertizare meteorologică de vreme severă imediată nowcasting de cod portocaliu sau roşu dacă s-a impus“, a declarat Elena Mateescu, directorul ANM la Antena 3.

Nu scăpăm de ploi

Nu scăpăm de ploi, nici luni, 13 iunie, dar acestea vor fi mai slabe cantitativ. „Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi de interes şi pe parcursul zilei de mâine, însă nu la cotele pe care le-am înregistrat în această săptămână, mai ales în partea de sud, centru şi în zona de munte.

Din punct de vedere termic consemnăm o vreme caldă, mai ales în partea de sus, sud-est. Şi mâine rămânem în același ecart de temperaturi cu vreme în încălzire", a mai spus Elena Mateescu.

Vremea în Bucureşti

În Capitală, vremea este normală sub aspect termic, dar va rămâne instabilă până la ora 22.00. Potrivit meteorologilor, vor fi înnorări accentuate și perioade cu averse, posibil torențiale, însoțite de descărcări electrice.

Cantitățile de apă vor fi de 2-6 l/mp și izolat peste 10-20 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în special asociate ploilor. Este posibil să mai apară ploi și luni, 13 iunie.