În anul 2008, un scandal fără precedent, botezat de presă „Kids for cash” (copii contra bani), zguduia Statele Unite ale Americi. Câțiva ani mai târziu, în urma unui proces urmărit cu sufletul la gură de americani, doi judecători din statul Pennsylvania, Mark Ciavarella și Michael Conahan au fost condamnați la ani de grei de închisoare, în baza a numeroase capete de acuzare, printre care și „conspirație în scopul lipsirii cetățenilor de dreptul intangibil al serviciilor cinstite”.
Ambii se află acum în închisori federale unde ispășesc, primul, 28 de ani de închisoare, al doilea, 17 ani și jumătate. Faptele pentru care au fost condamnați cei doi judecători sunt de-a dreptul halucinante: erau mituiți să condamne minori la pedepse maxime cu închisoarea! Mita o primeau de la proprietarii a doua centre private de detenție pentru minori, pentru fiecare „bucată” de copil condamnat. Au condamnat pe bani până și copii de 10 ani.
Au primit, astfel, în doar cinci ani, peste un milion de dolari fiecare. Despre cei doi judecători, guvernatorul statului Pennsylvania, Ed Rendell, a spus că „au încălcat drepturile a 6.000 de minori, fapt pentru care viața tinerilor și a familiilor lor au fost schimbate pentru totdeauna”. În urma acestui răsunător proces, peste 4.000 de sentințe pronunțate de către judecătorii americani Ciavarella și Conahan au fost anulate de Curtea Supremă de Justiție a Statului Pennsylvania. Pentru Edward Kenzakowskia fost, însă, prea târziu. După ispășirea pedepsei pentru o faptă derizorie, pronunțată pe bani de Mark Ciavarella, imediat după ieșirea din penitenciarul privat, s-a împușcat. Este doar un exemplu care arată ce se poate întâmpla cu justiția, cum ea poate deveni o mașină de tocat vieți și destine, atunci când un judecător o ia razna.
Un alt exemplu, tot din SUA, țara despre care se spune, pe bună dreptate, că are printre cele mai bune și serioase sisteme de justiție din lume. În anul 2000, texanul Claude Jones a fost executat cu o injecție letală, în baza unei sentințe de condamnare la moarte pronunțate împotriva sa, pentru o acuzație de omor. La această sentință s-a putut ajunge doar prin falsificarea mărturiei expertului în ADN, citat de acuzare, și prin acordurile încheiate de procurori cu ceilalți presupuși complici ai lui Jones. Repetatele solicitări ale condamnatului, de-a lungul mai multor ani, de a se reface expertiza ADN, după metode științifice din ce în ce mai performante, pe care savanții le descopereau, au fost toate respinse.
După executarea texanului, la cerea familiei, s-a refăcut expertiza ADN, iar rezultatul a căzut ca un trăsnet: nu Jones era autorul faptei pentru care a plătit cu viața!
Interesant de consemnat este și faptul că guvernatorul Statului Texas din acea vreme, George W. Bush, i-a respins lui Claude Jones cererea de amânare a pedepsei, în vederea refacerii analizei ADN, din considerente electorale, de imagine. Trebuia să facă pe durul, pentru că era în campania electorală în urma căreia a ajuns președinte al SUA.
De ce aceste exemple, de ce ambele din SUA? Pentru a arăta că dacă în cel mai pus la punct sistem de justiție din lume reaua-credință și grava neglijență pot face victime la asemenea proporții, într-un asemenea hal, cu atât mai dramatic stau lucrurile într-un sistem ca acela din România. Nu are rost să trec în revistă, nici măcar sumar, presa este plină, lunga listă a samavolniciilor judiciare de la noi, comise fie din nepăsare, adică din gravă neglijență, cum a fost Cazul Țundrea, fie din reaintenție, așa cum a fost Cazul Rarinca. La fel stau lucrurile și cu cele mai multe dintre dosarele instrumentate de DNA, însăilate pe denunțuri smulse cu forța și pe falsificarea probelor.
Zilele trecute, Alina Bica a declarat în fața Comisiei pentru controlul SRI că, timp de un an, a avizat câte 16-20 de mandate de interceptare pe zi, cerute de către SRI în baza Legii siguranţei naţionale și că pe fiecare mandat erau trecute în medie 10 persoane. Adică, într-un un singur an, doar în baza mandatelor avizate de Bica, SRI a interceptat peste 50.000 de persoane, în baza deciziei unor magistrați. Ar fi ridicol să-și imagineze cineva că, atunci când au semnat mandatele, magistrații au avut în vedere indicii de încălcare a Legii siguranței naționale de către 50.000 de persoane într-un singur an. Acestora, celor mai mulți dintre ei, li s-au încălcat, pur și simplu, drepturile constituționale. Va răspunde vreun magistrat pentru asta? Nu! Pentru că nu există un cadru legal coerent care să-l țină pe magistrat departe de posibilitatea de a fi indiferent față de drepturile cetățenilor români, față de prevederile Constituției.
Bun, și care ar fi soluția? Una singură, care nu ar rezolva la modul absolut, ci în mare parte: o bine alcătuită Lege a Răspunderii Magistraților, care să conțină cea mai importantă componentă în măsură să-i țină pe magistrați departe abuzuri: răspunderea materială a judecătorului sau a procurorului care, cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, a săvârşit o eroare judiciară cauzatoare de prejudicii. Deocamdată, doar statul, prin Ministerul de Finanțe, răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. După ce prejudiciul este acoperit de stat, acesta „se poate îndrepta cu o acţiune în despăgubiri împotriva judecătorului sau procurorului care, cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, a săvârşit eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii”. „Se poate îndrepta”, nu „este obligat să se îndrepte”.Până acum, nu „s-a îndreptat” niciodată!
Pâna atunci, până când statul nu se va îndrepta obligatoriu cu o acţiune în despăgubiri împotriva magistratului vinovat, procurorii și judecătorii sunt singurii cetățeni cărora Legea le permite să nu le pese, să nu îi doară niciunde, nici măcar la pungă, de compatrioții lor.