Candidatul independent în alegerile prezidenţiale Gheorghe Funar susţine că va sesiza Curtea Constituţională pe subiectul ofiţerului acoperit, cerând audierea preşedintelui Traian Băsescu şi a premierului Victor Ponta.Potrivit lui Funar, Curtea Constituţională este cea care are atribuţii în asigurarea respectării legilor în procesul electoral.
"Azi, în jurul orei 14,00, merg la CCR pentru a sesiza Curtea asupra acestui caz. Este unicat în ultimii 25 de ani ceea ce s-a întâmplat şi deocamdată există unele goluri în legislaţie. O situaţie ca aceasta nu este reglementată în legea electorală, dar în Constituţie este reglementată. În această sesizare voi solicita Curţii să citeze şi să audieze doi martori - actualul preşedinte Traian Băsescu şi actualul premier Victor Ponta", a spus Gheorghe Funar, citat de Agerpres.
Totodată, Funar a afirmat că prin subiectul ofiţerului acoperit Serviciul de Informaţii Externe riscă să primească o lovitură precum "cea din timpul lui Pacepa".
"Există riscul mare să se repete episodul Pacepa şi SIE să ia o a doua lovitură mai mare prin proporţii decât cea din timpul lui Pacepa, când pentru refacerea reţelei SIE s-au cheltuit peste trei miliarde de dolari din banii românilor. Acum s-ar putea să coste mai mult, fiindcă reţeaua serviciilor este azi mai bogată şi mai extinsă pe mapamond", a mai spus Funar.