Nu de puține ori mi-a fost dat să aud pe cineva că „și-a” pus botox în buze și că arătau urât. Sau că si-a injectat atât de mult plastic în față, încât aceasta îi plesnea. Despre implantul siliconic, nu mai vorbesc.
Mulți necunoascători au judecat și criticat până la extremis intervențiile estetice, catalogându- le pe cele care apelează la ele drept femei din plastic.
Speculații s-au făcut și se vor mai face în aceasta lume. Aceste speculații apar din lipsa cunoașterii, din necesitatea de a exprima păreri, care mai de care mai non-știintifice și non-medicale, fiind alimentate de „specialiști” în ale chirurgiei estetice, care minimizând actul medical estetic în încercarea de cucerire a noi teritorii de practică medicală, pot arunca în incertitudine intervențiile, rezultatele lor clinice și valoarea lor.
Nu sunt deloc adepta exagerărilor în chirurgia estetică, având credința că frumosul trebuie să fie sănătos și armonios. Putem să oferim datele corecte și concrete despre intervențiile estetice, care au ca scop nu doar înfrumusețarea, ci și menținerea sănătății pielii, îmbunătățirea vietii a milioane de pacienți cu malformații congenitale sau care au suferit traume. Oare câți oameni nu și-au pus întrebarea ce caută cuvântul plastic în denumirea acestei specialități? Cuvântul „plastic” care intră în denumirea acestei ramuri a medicinei nu însemnă nimic artificial. Derivă din cuvântul grecesc „plastikos”, care înseamnă a remodela, a restaura, a repara.
Tot ce am spus până acum nu are nicio legătură cu materialul plastic. Așa cum nu are nici botox-ul, substanța care este folosită în tratarea afectiunilor musculare în multe dintre specialitatile medicale și nici acidul hialuronic. Toxina botulinică este o substanță foarte bine studiată și dozată, nici pe departe periculoasă așa cum se crede. Este diferită ca acțiune de acidul hialuronic, care este prezent în mod constant în toate țesuturile corpului. Cam același cu cel care se injectează în articulații, atunci cand ele nu mai funcționează cum trebuie, fiind lipsite de efectul lui protector. Cam așa se întamplă și la nivelul pielii.
Despre silicon, poveștile sunt multe. Cert este că nici el nu este un plastic, ci este mai degrabă un…metal. Mă bucur însă, zi de zi, să văd că oamenii sunt din ce în ce mai interesați să fie sănătoși și să își păstreze o stare de bine și din punct de vedere estetic.
Și care ascultă de sfatul medicului specializat în astfel de intervenții. Și anume chirurgul estetician.