Duminicile care încadrează Înălţarea Sfintei Cruci (14 septembrie) sunt şi ele dedicate acestei mari sărbători.
Dacă duminica trecută, eram martori, împreună cu Nicodim, la dezvăluirile abrupte ale lui Iisus despre mântuire, duminica aceasta asistăm la dezvăluirile (nu mai puţin şocante) pe care Acesta le face mulţimilor: „Oricine voieşte să vină după mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul?”
Evanghelia de duminică este un duş rece pentru oricine crede că viaţa aceasta trebuie să fie una presărată cu petale de trandafiri, una de huzur şi satisfacere a oricărui chef. Părintele Radu Dorin Micu arată că, prin această prismă strâmbă, „biserica însăşi e văzută uneori ca o ‘cooperativă’ ce prestează diferite servicii, o instituţie menită să ne ofere mângâiere, sănătate şi belşug.”.
Însă poate cel mai zguduitor fragment din Evanghelia de duminică este acesta: „De cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinţii îngeri”.
Aceste cuvinte spulberă un anumit curent de azi, când creştinismul începe să fie prigonit ca în primele sale veacuri: tendinţa de izolare, de retragere prudentă a creştinului între pereţii casei proprii, aşa cum o cere Corectitudinea Politică, de eliminare din viaţa publică a oricăror semne vizibile ale credinţei.
Cazul Bodnariu, în care o poezioară creştină a dus la răpirea copiilor de lângă părinţii lor, e grăitor. Cu toate acestea, Hristos cere de la oameni MĂRTURIE. Prin vorbe şi fapte. Frica de a-ţi recunoaşte credinţa, de a ţi-o respecta în public, echivalează, iată, cu o LEPĂDARE. Dar avertismentul lui Iisus este fără echivoc: cine alege confortul, comoditatea, în viaţa aceasta, le va pierde în cea viitoare.