Atacurile teroriste din Franţa de anul trecut au însângerat şi îndoliat Franţa, dar au relevat şi probleme majore de securitate şi acţiuni de politici publice eşuate pentru integrarea categoriilor de cetăţeni din generaţia a doua şi a treia dintre resortisanţii veniţi după decolonizare, care s-au enclavizat şi s-au îndepărtat de modul de viaţă francez, creând adevărate pungi de infracţionalitate, trafic de droguri, jihadism şi radicalizare islamică ieşite de sub controlul statului francez.
Interesant este faptul că, după atacul de la Charlie Hebdo de la începutul lui 2015 şi cel de la Bataclan şi Saint Denis, de la sfârşitul anului, autorităţile franceze au reuşit să supravieţuiască furiei şi oprobiului public doar cu o prăbuşire în sondaje şi nu cu demisii răsunătoare şi asumări ale situaţiei atacurilor teroriste repetate.
Preşedintele francez, Francois Hollande, a dat publicităţii date parţiale ale situaţiei teroriste reale din Franţa, impactului jihadist şi al „inamicului din cetate”, terorismul local format chiar din cetăţeni francezi, convertiţi sau radicalizaţi, pregătiţi în operaţiuni teroriste peste hotare sau reîntorşi acasă, după ce au înmagazinat un tip de pregătire şi condiţionare jihadistă care ameninţă Franţa. Interviul a fost găzduit de postul de televiziune France 2 şi s-a situat la jumătatea drumului între un avertisment faţă de francezi şi o disculpare asupra propriului eşec în a conduce Franţa fără ameninţări şi atacuri teroriste cu pierderea vieţii a sute de francezi.
Astfel, potrivit preşedintelui Franţei, la această oră, în teatrele de operaţiuni din Siria şi Irak luptă peste 600 de francezi în rândurile jihadiştilor, şi ei pot oricând să se întoarcă împotriva propriilor concetăţeni, odată reveniţi acasă. Deja în teatrele de operaţiuni ale Statului Islamic au murit 170 de cetăţeni francezi angrenaţi în luptă alături de jihadişti. Franţa a expulzat peste 80 de „predicatori ai urii”, imami care ajută la radicalizare şi recrutarea luptătorilorcarne de tun pentru organizaţia Daesh autointitulată Statul Islamic, în timp ce autorităţile franceze au mai identificat astăzi peste 2000 de francezi care pot în orice moment să fie recrutaţi şi să îmbrăţişeze acţiuni jihadiste-teroriste.
Cu o asemenea armată de inamici în interiorul statului francez, Parisul nu mai are nevoie de nici un duşman venit din exterior, pentru că are toate ingredientele răzbunării şi ale urii în interiorul graniţelor proprii. Mai mult, la o asemenea dimensiune a re*crutorilor şi a imamilor ce produc radicalizarea şi convertirea la jihadism, a luptătorilor reveniţi din teatrele de operaţiuni şi a celor pregătiţi şi condiţionaţi să participe în operaţiuni teroriste, serviciile de informaţii franceze sunt deja excedate şi necesită resurse importante, colaborare internaţională, dar mai ales politici de sprijin pentru a bloca aceste procese pe care societatea franceză le-a ignorat sau le-a ascuns sub preş până când rezultatele au explodat la modul cel mai violent pe străzile Parisului.
Astfel, cel mai stringent este astăzi oferirea unor capacităţi suficiente pentru ca serviciile franceze interne şi externe să poată urmări mişcările acestei mase de tineri prinşi în mrejele Statului Islamic şi altor organizaţii teroriste. Apoi un efort major de cartografiere, studiere şi creare de politici de integrare să fie asumate de instituţii specializate în sociologie, islam, enclavizare. Urmează nevoia unui proces extrem de important de tehnici de deradicalizare, cu un transfer al celor mai bune lecţii învăţate din acţiunea statelor UE şi ale lumii.
Nu în ultimul rând, o formulă de evitare a enclavizării şi rejectării publice a minorităţilor arabe şi islamice interne trebuie conturat în primul rând prin educarea populaţiei majoritare care a adoptat înclinaţii xenofobe şi islamofobe contrare dezideratelor Revoluţiei Franceze, de unde şi votul masiv către Frontul Naţional şi politicienii excesivi în domeniu. În fine, controlul traficului de arme, vânzărilor de explozibili sau de precursori ai dispozitivelor explozive improvizate trebuie instituit la nivelul Franţei, dar chiar la nivelul Uniunii Europene, cu mână forte. Pentru că nu e posibil astăzi ca arme de asalt să ajungă să fie utilizate de jihadişti în centrul Parisului, nu e normal să existe atâtea pungi de infracţionalitate şi islamism în afara controlului autorităţii publice franceze, pentru că o asemenea vulnerabilitate la nivelul unui stat membru al UE este o ameninţare pentru toate statele membre.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.