La mai bine de o jumătate de secol de când Alexander Soljenițîn aterminat de scris „Arhipelagul Gulag”, o nouă carte vine să ne arunce în față adevărul despre lumea în care trăim. Cartea lui Jerome Fourquet „Arhipelagul francez” va fi publicată peste câteva zile, dar interviurile date de autor și recenziile criticilor ne dau o idee clară despre analiza făcută societății franceze. Deși nu vorbește despre un univers concentraționar, cum era cel sovietic, ci despre evoluția din ultimele decenii a „lumii libere”, realitatea pe care o scoate la iveală este la fel de tulburătoare.
Fourquet este analist politic, dar și director al unui institut de cercetare, așa că „disecția” pe care o face abundă în date și statistici. Concluziile se impun de la sine sub greutatea covârșitoare a cifrelor. Franța de astăzi are din ce în ce mai puține lucruri în comun cu ceea ce știm din cărțile de istorie sau filmele cu Louis de Funes și Bourvil. Prima diferență majoră este decristianizarea societății. Sunt multe elemente care atestă că rădăcinile creștine ale Franței au fost retezate. Numele Marie e aproape dispărut. De altfel, cei mai mulți francezi nici nu-și mai botează copiii, ceea ce a dus la scăderea numărului de preoți. Dar Franța nu a intrat numai într-o epocă post -creștină, ci și într-una post-națională. 18 la sută din numele bebelușilor înregistrați în 2016 sunt de origine arabo-musulmană. Mai mult, chiar nativii înșiși încep să se inspire din tradiția regională (de exemplu occitană, bretonă sau bască) atunci când le pun nume copiilor.
Fourquet susține că societatea franceză mai prezintă o falie importantă. Există o separare din ce în ce mai clară între elitele politico-financiare și clasele de jos. "Posibilitățile de contact și interacțiune între categoriile superioare și restul populației devin (din ce în ce n.r. mai) puține", susține analistul politic. Cu alte cuvinte, francezii au încetat să mai fie o națiune, a devenit un mozaic de populații (de multe ori ostile unele față de altele).Individualismul de masă, renunțarea la matricea culturală creștină, ba până și la atașamentul față de valorile seculare ale republicii, au dat naștere unui „arhipelag”, iar legăturile dintre insulele care-l compun sunt din ce în ce mai fragile.
Ancheta lui Fourquet se concentrează asupra adeziunilor care împart, în loc să unească, asupra ideilor care ridică ziduri, vizibile sau invizibile, și care îi fac pe mulți să adopte un comportament tribal, să se retragă în grupuri din ce în ce mai mici- minorități sexuale, etnice, regionale. Ziariștii de la Le Point consideră că ar fi greșit să considerăm toate acestea fracture sociale. O fractură poate fi vindecată, dar în Franța pe care o descrie Fourquet greu mai poate fi voba de așa ceva. De altfel, aceasta e și părerea autorului. „Asistăm la o schimbare demografică de o amploare imensă”. Fourquet nu vorbeșe nici de “marea înlocuire” a națiunii franceze, nici de rasa mixtă care va popula hexagonul peste câteva zeci de ani. Pentru cei care îi ascultă argumentele e însă imposibil să nu se ducă cu gândul spre teoria lui Renaud Camus sau la planurile lui Kalergi.