De ani de zile presa mainstream urlă că zonele no-go nu există, că totul e o minciună a extremei drepte. Totuși, în aceste suburbii locuite preponderent de imigranți continuă să se întâmple zi și noapte tot felul de grozăvii. Puține ajung la cunoștința publicului. Incidentul de luni seară face însă excepție, poate și pentru că ministrul de interne Christophe Castaner a anunțat recent că va reinstaura ordinea în două cartiere- Grigny 2 și Grande Borne. Și într-adevăr s-a ținut de cuvânt. Adică a trimis echipaje de poliție în zonă. Ce a urmat, aflăm din ziarul Le Parisien.
Luni seara, în jurul orei 20, un echipaj de poliție, aflat în patrulare, a fost prins într-o ambuscadă. În momentul în care mașina polițiștilor a intrat pe o alee blocată de mașini staționate, un fluierat a dat alarma. Imediat aproximativ 12 tineri cu fețele acoperite s-au apropiat de autovehicul și au început să arunce o ploaie de pietre spărgând parbrizul. Într-o evidentă inferioritate numerică, ca să scape, polițiștii au fost nevoiți să lovească mașina care le bloca drumul. Exact în acel moment, lângă echipajul de poliție a explodat un cocktail Molotov. Atacatorii s-au retras în momentul în care în cartier au început să apară întăririle cerute de polițiști. Niciun suspect nu a putut fi reținut.
Incidentul a avut loc într-o suburbie rău famată din sudul Parisului. Locul se numește La Grande Borne și a fost construit în anii 60 ca un uriaș dormitor pentru cei care lucrează în capitala Franței. Între timp însă, în blocurile vopsite în culori vesele și-au găsit adăpost mai ales imigranți din Africa Neagră. Oameni care, chiar dacă lucrează, au mari dificultăți în a-și găsi o locuință, după cum declara cu ani în urmă fostul deputat socialist Malek Boutih. Zona este cunoscută pentru violența extremă și o rată a șomajului care ajunge la 40 la sută. De altfel, la rubrica destinată locuitorilor celebri ai acestui cartier, wikipedia vorbește despre o singură persoană- Amedy Coulibaly. Dacă nu știți de ce vă sună cunoscut acest nume, vă amintesc eu. Amedy Coulibaly este teroristul care a ucis un ofițer de poliție și apoi a luat ostatici într-un magazin evreiesc, încercând să îi ajute pe teroriștii care au executat atacul de la Charlie Hebdo în 2015. Islamistul a ucis patru ostatici nevinovați înainte de a fi anihilat de forțele de intervenție.
Revenind însă la atacul de luni în care patru polițiști au fost răniți ușor de cioburile sărite din parbriz, trebuie spus că reprezentanții forțelor de ordine au emis un comunicat în care afirmă că este imperios necesar ca efectivele de poliție să crească astfel încât să poată face față situațiilor și oamenii legii să poată lucra în siguranță. Imediat, sindicatul polițiștilor a emis propriul comunicat, arătând că nu numai în La Grande Borne e nevoie de mai mulți polițiști, ci în toate zonele în care sunt probleme. E însă greu de crezut că se vor găsi bani pentru a angaja mai mulți polițiști. Promisiuni din partea politicienilor au venit mereu, dar nimeni nu a luat nicio măsură. Nici măcar după ce, pe 8 octombrie 2016, în același cartier La Grand Borne, patru polițiști s-au ales cu arsuri severe după un atac cu sticle incendiare.