În 2005, ploile abundente au transformat Fortul 13 Jilava, temuta închisoare din anii comunismului, într-un loc sălbatic. „După ce s-a retras apa, care era de aproape doi metri, a rămas un strat gros de mâl de ajungea până aproape de brâu. De abia în 2008, am început să curățăm Fortul. Nu vă imaginați ce am găsit acolo, buruieni cât casa, șerpi și tot felul de lighioane”, povestește comisarul șef Cristian Micu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Jilava. El și-a amintit și de un episod amuzant de perioada în care se muncea la curățarea fostei temnițe.
„Adunasem un grup de vreo sută de deținuți. Toți de la țară, ca brazi, voinici și cu cefe de taur, obișnuiți cu munca grea, a câmpului.
Ei, și le-am pus lopețile în mâini și i-am expediat la lucru. „Ca-n palmă vreau fortul ăsta, mă băieți. Ca-n palmă!”. Așa le-am spus și ăia s-au pus pe treabă. Numai că, după vreo săptămână, răstimp în care de abia dacă se vedeau ceva schimbări, mă trezesc că vine la mine în birou unul dintre cei care asigurau paza deținuților. Intră și- mi zice cu năduf.
„Dom, comisar, e groasă...
vezi reportajul video aici