Florin Cîțu, anunțul anului pentru bugetari. Primele și sporurile acestora vor fi legate de performanțele pe care le au în activitate
Prim-ministrul Florin Cîțu a anunțat, luni dimineața, că Legea bugetului de stat pentru anul 2021 este finalizată.
„Legea bugetului este finalizată, va lansată în dezbatere publică”, a spus premierul.
„Am avut câteva amendamente de lămurit cu partenerii din coaliție. Deficitul va fi de 7% sau 7,1%”, a adăugat Florin Cîțu.
El a vorbit și despre sporurile pe care le vor primi bugetarii, anunțând că acestea vor fi legate de performanță.
Legea bugetului de stat pentru anul 2021 urmează să fie reimisă de Guvern în Parlament, pentru a fi votată.
Ședință informală la Guvern. Ce urmează pentru bugetari
Executivul se reunește luni într-o ședință informală. La această reuniune vor avea loc discuții despre proiecția bugetară, despre cum funcționează guvernul și despre proiectele viitoare.
Sâmbătă, premierul Cîțu a declarat că, din datele identificate până în acest moment, cheltuielile cu sporurile în sistemul bugetar reprezintă în jur de 600 de milioane de lei. El a spus că, cel mai probabil luni, vor fi puse în dezbatere publică modificările avute în vedere de guvernanți pe acest subiect. Totul, înainte de aprobarea proiectului bugetului de stat de către Executiv.
„Vă pot spune cât sunt sporurile, în jur de 600 de milioane de lei, ceea ce am identificat în acest moment, dar la buget veţi vedea exact cum vor arăta aceste sporuri. Eu vă spun că subvenţiile nu vor mai fi la nivelul anului trecut şi revin asupra acestui lucru. Companiile de stat cu pierderi care vor să beneficieze de subvenţii de la buget trebuie să vină cu un program de reformă, de restructurare, care să arate că pot să meargă, să fie pe profit în câţiva ani de zile. Dacă nu, nu vor primi subvenţiile şi vor trebui să se descurce cu banii pe care îi au”, a declarat Florin Cîţu.
Citește și: