FLORIN CIORNEI: Manipularea pieţei şi samsarii imobiliari

FLORIN CIORNEI: "Una dintre cele mai sinistre operaţiuni de manipulare este cea care se petrece în domeniul imobiliar."

Una dintre cele mai sinistre operaţiuni de manipulare este cea care se petrece în domeniul imobiliar. Manipularea are loc în special pe segmentul apartamentelor din blocurile construite în epoca de aur, al căror preţ este umflat artificial de samsarii imobiliari, chiar şi acum când piaţa este blocată.

Cu regularitate, anumiţi guru imobiliari au ieşit în presă să prevestească noi creşteri de preţuri, mânaţi strict de interesul de a încasa comisioane cât mai grosolane. Ingredientele acestei manipulări sunt simple: naivitatea şi lăcomia. Naivitatea aparţine acelor jurnalişti care, cu generozitate, dar fără pic de spirit critic, acordă spaţii largi de exprimare unor aşa-zişi experţi imobiliari, de fapt nişte rechini puşi pe căpătuială. Lăcomia aparţine aşa-zişilor experţi imobiliari.

Reţeta aplicată de majoritatea agenţilor e rudimentară, dar eficientă. Ca agent, dai anunţuri la mica publicitate în care scoţi la vânzare un apartament fictiv. O simplă verificare arată că ziarele de profil sunt inundate de anunţurile-fantomă ale agenţiilor. Secretul este să oferi apartamente la preţuri puţin sub cele ale pieţei. Cei interesaţi vor sări imediat, contactându-l pe agent. Răspunsul acestuia va fi stereotipic. „Tocmai s-a vândut. Spuneţi-ne ce vă interesează şi vă căutăm noi.“ După ce îşi fac o bază de date ale potenţialilor cumpărători, agenţii imobiliari pândesc anunţurile de mică publicitate în care proprietarii îşi scot apartamentele la vânzare. Îi contactează pe vânzători, apoi stabilesc vizionări cu potenţialii cumpărători din agendă. Aici manipularea se întâlneşte cu piaţa. Cu nevoia de locuinţe, cu cererea mare şi oferta mică.

Până acum, rechinii intermedierilor imobiliare au prosperat. An de an s-a dovedit că ziliştenii au dreptate, anunţând noi creşteri de preţuri. Pentru că proprietarii i-au ascultat şi au umflat preţul apartamentelor cât au putut. Sigur, se poate replica că nu e nicio problemă atâta vreme cât cei interesaţi să cumpere au avut bani şi au fost de acord să plătească, iar dacă nu au avut, au existat băncile săritoare să-i îndatoreze.

Situaţia în acest moment s-a schimbat: piaţa imobiliară este blocată. Până şi agenţii recunosc că numărul tranzacţiilor a scăzut drastic şi tinde spre zero. Cauzele sunt uşor de inventariat: leul s-a devalorizat simţitor, băncile au crescut dobânzile. Banii sunt deci mai scumpi şi mai puţin accesibili. Brusc, puterea de cumpărare a scăzut, iar proprietarii care nu au reuşit să-şi vândă apartamentele la sfârşitul anului trecut datorită preţurilor exorbitante le-au „actualizat“ conform previziunilor făcute de oracolele imobiliare. Astfel s-a ajuns la blocaj imobiliar, al cărui efect este acela că pe piaţă zac şi acum apartamente scoase la vânzare de câteva luni de zile. Dacă situaţia economică se va înrăutăţi, blocajul imobiliar va persista. Acesta ar putea fi momentul în care samsarii imobiliari ar plăti preţul propriei lăcomii pe o piaţă care nu are niciun fel de reglementare şi pe care au manipulat-o la maximum.