PDL şi PSD au intrat în campanie la egalitate. În urma alegerilor locale, ambele partide au obţinut acelaşi scor: 28%. PDL a avut în faţa PSD doar 7.000 de voturi. Nesemnificativ, raportat la cele 2,4 milioane de voturi colectate.
De la egalitatea iniţială, ultimele sondaje semnalează o revenire a PSD, iar unele îl creditează cu un uşor avans faţă de PDL.
În realitate, PSD nu este nicidecum pe un trend crescător. Nu s-a pogorât peste noapte simpatia populară asupra partidului condus de Mircea Geoană. În schimb, la PDL se înregistrează o demobilizare a electoratului.
La o prezenţă de şapte milioane de alegători, să fii cu trei procente peste adversar înseamnă să ai 200.000 de voturi în plus. Aceste voturi te pot transforma în câştigător. În consecinţă, alegerile vor fi câştigate de partidul care reuşeşte să-şi mobilizeze mai bine votanţii. Nu de partidul care câştigă noi alegători, ci de partidul care reuşeşte să-şi menţină electoratul din vară. Aici intervine rolul primarului. Din acest motiv, avantajul poate fi de partea PSD. Electoratul său este preponderent rural. Iar electoratul rural se mobilizează mai uşor şi mai ieftin la vot. Alegătorul de la ţară nu este stimulat de problematica doctrinară a decesului capitalismului sau de argumente de ordin moral induse de dosarele penale ale lui Adrian Năstase. Ci prin ajutoare sociale, prin pomeni electorale sau prin paranghelii cu mici şi bere. Electoratul rural este mai pragmatic decât cel urban. Există sate atât de sărace încât locuitorii lor şi-ar vinde votul pentru 50 de lei. Există încă sate afundate în noroi. Şi dacă le torni asfalt pe uliţă, le-ai câştigat pe veci. Electoratul rural are nevoi minime, dar vitale. Fiecare primar de comună are o listă exactă a amărâţilor din cătunele peste care domneşte. Şi nu sunt puţini. „Cei mulţi“ supravieţuiesc cu ajutoarele sociale distribuite de primărie. Făina, zahărul, uleiul şi lemnele de foc sunt încă necesităţi primordiale. Nu se distribuie pe cartelă ca în Epoca de Aur. Se dau în pungi cu însemne de partid. Şi după ce fiecare îşi primeşte pomana, în baza aceleiaşi liste sunt încolonaţi spre secţiile de vot. Şi, mai de frică, mai de ruşine, mai din recunoştinţă votează cu partidul de la care a primit plasă.
Şi nu contează dacă plasa ar fi din partea lui Theodor Stolojan sau din partea lui Miki Şpagă. Şi PDL, şi PNL folosesc reţeta „atenţiilor“ electorale. PSD are însă avantajul celor aproape jumătate din primarii României.
Primarul rural este un Dumnezeu local. El împarte zahărul şi uleiul. El dă „banii de lemne“ şi, mai nou, are puterea de a-i face pe unii deputaţi şi senatori.
În mediul urban, electoratul este mai pretenţios. Votează după informaţii. Votează pentru principii, pentru idei abstracte precum stârpirea corupţiei. În general votează negativ. Contra lui Năstase, contra lui Voiculescu, contra lui Videanu, iar când se satură şi de alegerea răului cel mai mic nu mai votează deloc. Electoratul rural, chiar dacă este la o distanţă de ani lumină de luxul demnitarilor, se arată mai entuziast să-şi voteze parlamentarii. El decide în mâinile cui pune puterea.
CITIŢI ŞI:
Gâlceava de la distanţă a premierilor virtuali Vanghelie promite să-i dea dinţii jos din gură „gunoiului“ Becali