Cariera academică a lui Florin Coldea este plină de controverse. De această carieră se leagă numele rectorului Universității Politehnice, Mihnea Costoiu, și numele rectorului SNSPA, Remus Pricopie.
Florian Coldea, o carieră academică plină de controverse
Mihnea Costoiu, rectorul Universității Politehnice, i-ar fi ascuns teza de doctorat a lui Florian Coldea. Un alt rector universitar, Remus Pricopie de la SNSPA, l-ar fi ajutat să revină în mediul universitar, chiar dacă nu îndeplinea condițiile necesare.
Funcția de șef operativ al SRI a fost dublată în cazul lui Florian Coldea de un CV pe măsură. În 2010, și-a dat doctoratul la Academia Națională de informații „Mihai Viteazu”, cu lucrarea „Managementul schimbării în serviciile de informaţii“ (279 de pagini), potrivit independentnews.ro.
Îndrumătorul lucrării de doctorat i-a fost prof. univ. dr. Gabriel Oprea, dovedit ulterior plagiator. Încă din anul 2015, teza de doctorat a lui Florian Coldea nu poate fi consultată la Biblioteca Națională a României. Această informație a fost publicată de Emilia Șercan într-o anchetă Pressone.ro:
„Sub pretextul unui împrumut interbibliotecar de 30 de zile, teza a fost solicitată de către directoarea Bibliotecii Universității Politehnice, însă nu a fost returnată nici până azi. Împrumutul este unic în istoria instituției. Niciodată până atunci, și nici după, o teză de doctorat nu a fost împrumutată unei alte biblioteci, deoarece tezele sunt stocate la Biblioteca Națională în <<fondul intangibil>>”, a scris Emilia Șercan.
Relația dintre Mihnea Costoiu și Florian Coldea este una destul de apropiată
Emilia Șercan acuza atunci că „rectorul Universității Politehnice, Mihnea Costoiu, este cel care a dirijat operațiunea împrumutului interbibliotecar”. Tot el ar fi fost cel care a ridicat, personal, teza de la Biblioteca Națională.
Procurorul Cristina Grosaru a anchetat dispariția tezei de doctorat a lui Florian Coldea. Dosarul a fost însă clasat.
După ce a plecat din fruntea SRI, Florian Coldea a devenit conferențiar universitar în cadrul Academiei Națională de Informații „Mihai Viteazul” din București.
După ce a plecat de la conducerea SRI, a devenit conferențiar universitar în cadrul Academiei Națională de Informații „Mihai Viteazul” din București. În noiembrie 2017, acesta a devenit cadru didactic asociat la Facultatea de Istorie și de Filosofie a Universității din Cluj. Acolo a predat cursul „Intelligence și decizie politică”, în cadrul programului de master al Departamentului „Studii de Securitate”.
Venirea lui Coldea la Cluj nu a fost surprinzătoare
Florian Coldea ar avea și o relație apropiată cu Ioan Aurel Pop, rector al Universității Babeș- Bolyai și președinte al Academiei Române. Din acest motiv ar fi reușit să obțină cadru didactic asociat la Facultatea de Istorie și de Filosofie a Universității din Cluj.
Tot în cadrul ANIMV este cadru universitar și soția fostului prim-adjunct al directorului SRI, Dorina Ioana Coldea. Ea conduce structura care acordă avizele psihologice ofițerilor de informații.
În același timp, soția lui Coldea este și cadru didactic asociat la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice a SNSPA, unde rector este Remus Pricopie.
Dorina Coldea a candidat pentru un post de lector în cadrul Facultății de Științe Politice. După ce Emilia Șercan a publicat aceste informații, SNSPA a suspendat concursul:
„Această decizie a fost adoptată pentru a evita orice suspiciune care ar putea plana asupra organizării concursurilor didactice în SNSPA şi pentru a asigura deplina transparenţă a procesului şi egalitate de şanse pentru orice candidat care îndeplineşte condiţiile de înscriere la concurs”, a precizat SNSPA.
Florian Coldea și-a dorit să fie profesor la Academia Naţională de Informaţii a SRI, cu sprijinul lui Remus Pricopie
Având sprijinul lui Remus Pricopie, rector al SNSPA și fost ministru al Educaţiei, Florian Coldea și-a dorit să fie profesor la Academia Naţională de Informaţii a SRI. Jurnaliștii au scris despre Remus Pricopie că este omul de casă al fostului director SRI George Maior.
La momentul respectiv, Coldea a dat concurs pentru a ocupa un post de conferențiar la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” a SRI. A fost admis, având „un dosar solid” şi recomandări ale unor profesori din străinătate.
Acest lucru a fost susținut public de Remus Pricopie, membru al Comisiei de concurs, după cum arată și AGERPRES.
Ulterior, au apărut informații care arătau că Florian Coldea nu îndeplinește toate condiţiile cerute de legislaţie. În scandal a intervenit Remus Pricopie, care a ținut să îi ia apărarea lui Coldea.
Rectorul SNSPA menționa că „a arunca noroi a devenit o practică în România”.