Patriarhul Daniel a avut un accident: a suferit o fractură la nivelul gleznei stângi.
Credincioşii s-au rugat şi se roagă pentru sănătatea Întâistătătorului ortodoxiei române. Alţii au găsit un prilej de a face glume, care de care mai deplasate. Nu contează că suntem în post şi un om suferă. Bancurile şi poantele cu popi dau bine întotdeauna la obrazul unor intelectualilor, care sunt atât de deştepţi încât nu pot crede în Dumnezeu ca plăvanii de rând. „O frecţie divină“ este doar un titlu care spune mult despre respectul sau solidaritatea cu un om care suferă. Ca să nu-i zicem lipsa celor şapte ani de-acasă. După miştoul de rigoare, unii au trecut la scenarii: „Cât de bolnav este Patriarhul“, „Patriarhul şi-a secretizat fişa medicală“ şi alte bazaconii. În realitate, reşedinţa Patriarhului nu este gata şi, dacă tot era în spital, PF Daniel s-a gândit să-şi facă toate analizele. În plus, nu-l mai tulbură toţi terchea-berchea care s-au obişnuit să meargă în Dealul Patriarhiei pentru toate fleacurile. De ce au făcut unii jurnalişti asta? Simplu! Unii chiar se bucură, iar alţii, prevăzători, s-au gândit că, dacă tot se întârzie externarea, nar fi rău să facă nişte supoziţii. Dacă se întâmplă ceva rău - Doamne fereşte! - nu ar putea spune: „Noi am fost primii care am anunţat că ceva nu e în regulă“. Un comentariu deontologic este de prisos.
Îmi povestea părintele Constantin Necula, din Sibiu, că a fost martor la emoţia care i-a cuprins pe greci când posturile centrale şi locale au anunţat că Arhiepiscopul Hristodulos suferă de o boală nemiloasă. Totul a fost decent, de o discreţie remarcabilă. Şi actualul Arhiepiscop al Atenei şi al întregii Grecii, Prea Fericitul Ieronim al II-lea, a suferit o fractură similară cu cea a Patriarhului român. Nimeni însă nu şi-a permis din respect, deşi în Grecia sunt ziare de scandal cu renume, să ia în băşcălie suferinţa cuiva. Să se întrebe dacă nu cumva e pe moarte. Ca reacţie la comunicatele oficiale, unii jurnalişti au ajuns la concluzia că „Patriarhia se războieşte cu ziariştii în Postul Paştelui“! S-au mirat că, în sfârşit, există o voce care le răspunde. Că Biserica a ieşit din acea stare de sadomasochism, de muţenie idioată. Că şi-a permis să le dea o replică, tocmai lor! Ce anormalitate, nu?