Daţi-mi voie să mă îndoiesc că există imparţialitate totală, obiectivitate sută la sută.
Chiar şi jurnaliştii - pentru că sunt, la urma urmei, nişte simpli oameni, nu supermeni sau computere - au slăbiciunile lor. Preferinţele lor de multe ori sunt justificate, alteori iraţionale sau bazate pe experienţe personale. Nu intră în această categorie, evident, „tonomatele“ care, în funcţie de opţiunile patronului sau de cerinţele acestuia, „tămâiază“ sau „belesc“ un politician.
Bătătorit în atâtea confruntări politice, scârbit de câte mi-a fost dat să trăiesc în cloaca politicii, nu mai am preferinţe colective, de grup, de partid. Sunt şi rămân un om de dreapta, care stimează oameni diferiţi din toate partidele: PDL, PNL, chiar şi PSD. Oameni buni sunt peste tot, la fel cum jigodii găseşti în tot spectrul politicii, de la stânga la dreapta. Revenit în ţară, am aflat, printre alte bazaconii absolut inutile, şi o ştire care m-a întristat. Cozmin Guşă a decis să renunţe la politică şi s-a retras din Partidul Iniţiativa Naţională (PIN), creaţia sa politică urmând să fie, după un congres, dusă mai departe de Lavinia Şandru.
Am fost atacat în nenumărate rânduri pentru simpatia şi prietenia pe care i le port lui Cozmin Guşă. Făcut securist, rusofil, mason şi kaghebist, de nici eu nu mai ştiu calomniile, Guşă m-a impresionat de-a lungul anilor printr-o atitudine demnă. Numai faptul că a plecat din două partide aflate la putere şi în apogeu - refuzând ciolanul în schimbul principiilor - spune multe şi ar fi destul. Spuneţi-mi alt om care a plecat din PSD-ul aflat la putere sau din Alianţa D.A. care câştigase alegerile?
În al doilea rând, e tânăr, iar noua generaţie ar fi meritat o şansă. Împrospătarea clasei politice atât de vehiculată e vizibilă pentru toată lumea: aceleaşi triste figuri ne agresează psihic.
Ce m-a cucerit la Cozmin Guşă este patriotismul său. Faptul că tot timpul a pus pe primul plan interesul naţional şi România. Că într-o lume coruptă, de politicieni gata să vândă orice, până şi aerul acestei ţări sau copii nenăscuţi, unul ca el ţipă aproape în pustiu că mai există pe această lume ceva sfânt: România. Tot în numele României, Guşă a dezvăluit ce jaf s-a făcut pentru a fi primiţi în UE. Şi multe altele!
Nu susţin că Guşă este o Albă-ca-Zăpada sau cine ştie ce sfânt în viaţă. Are şi el, probabil, păcatele lui. Politica mai şi murdăreşte. La fel de adevărat este că există şi alţi oameni la fel de valoroşi. Dar el e unicul de până acum care s-a zbătut în numele unor cuvinte azi considerate perimate: interesul naţional.
Eşecul lui Cozmin Guşă sau abandonul său reprezintă, de fapt, propria noastră înfrângere. O neputinţă sau o delăsare criminală care ne va costa mult. O să-mi fie dor de tine, Cozmine! P.S. Înjurăturile nu or să-mi facă altceva decât să-mi confirme că unul ca Guşă deranja în politica românească.