Agenția Națională de Integritate (ANI) a început verificarea averii primarului municipiului Iași, după ce ReporterIS.ro a publicat o serie de anchete privind afacerile imobiliare ale familiei acestuia, inclusiv o tranzacție efectuată pe numele fiului său, când avea doar 11 luni.
Familia primarului a cumpărat un teren de 836 mp în cartierul ieșean Sărărie, la 100 m de Bolta Rece, iar tranzacția s-a făcut pe numele fiului său, care la acea dată avea 11 luni. Curator a fost mama primarului, de 74 de ani, și care are o pensie cumulată cu soțul său de 500 de euro. Achizițiile imobiliare din ultimul deceniu ale lui Mihai Chirica se ridică la o valoare reală, în momentul achizițiilor, de aproape 700.000 de euro. În tot acest timp, veniturile primarului au fost de 10 ori mai mici, mai arată investigația citată.
Ulterior, primarul Mihai Chirica a recunoscut tranzacția imobiliară pe numele fiului său și a explicat proveniența banilor. "Sumele necesare pentru achiziția unui teren în valoare de 250.000 de euro provin, pe de o parte, din vânzarea unui teren deținut de 11 ani de părinții mei în zona Copou, teren care a fost vândut, urmând procedurile legale, pentru suma de 100.000 de euro. Diferența de bani a fost pusă de familia mea din sumele deținute conform Declarației de Avere din anul 2018 și anii anteriori, declarații care sunt publice și afișate pe site-ul Primăriei Municipiului Iași, în conformitate cu legislația în vigoare", a declarat edilul, prin intermediul unui comunicat.
Totuşi, Mihai Chirica și-a modificat declarația de avere în 12 iunie, la o zi după ce presa a dezvăluit că fiul său a achiziționat, la doar 11 luni, proprietatea de un sfert de milion de euro. În noua declarație de avere, postată pe pe site-ul instituției pe care o conduce o nouă declarație de avere, apare și proprietatea de un sfert de milion de euro a fiului său, dispar niște sume de bani declarate anterior a fi obținute drept cadouri la nuntă și la botezul copilului și mai aflăm că salariul primarului a crescut semnificativ față de cel declarat anul trecut.
Acum, Agenția Națională de Integritate a început verificarea averii lui Mihai Chirica.