Gabriela Firea susține că nu a fost acuzată de autorități în dosarul căminelor groazei din Voluntari, în care sunt implicați foști colaboratori de-ai săi. Acum, când ecourile scandalului s-au mai estompat, ea spune că nu intenționează să renunțe la viața politică și că a demisionat doar pentru că „atmosfera era foarte încărcată”. Dacă partidul nu-i va mai permite să candideze la Primăria București, ea crede că Daniel Băluță, primarul Sectorului 4 ar fi cel mai potrivit să o înlocuiască.
Gabriela Firea nu intenționează să renunțe la politică din cauza dezvăluirilor despre căminele groazei, în care au apărut numele său și al soțului ei, Florentin Pandele. Acum, când ecourile scandalului s-au estompat, iar autoritățile s-au liniștit, Gabriela Firea susține că ar fi prematur să iasă din politică.
„Cetățenii vor decide dacă vor mai da un vot, dacă mă voi prezenta la alegeri. Ar fi prematur să ies din politică. Nu sunt acuzată de nimic din partea autorităților și nici nu voi fi. Ar fi normal să-mi pot continua activitatea, să muncesc pentru cetățeni. Să nu fie punct, să fie punct și virgulă acum”, a declarat Firea.
Ea spune că a demisionat din funcția de ministrul al Familiei pentru că atmosfera „era foarte încărcată”, iar nu pentru că s-ar fi considerat responsabilă în vreun fel. Dimpotrivă, spune Firea, adevărul va triumfa. Mai mult, spune că a renunțat la funcție pentru ca guvernul să lucreze în normalitate.
„M-am retras imediat după ziua mea pentru că atmosfera era foarte încărcată. Acuzațiile au venit în cascadă, fără precedent. Sunt absolut convinsă că adevărul va triumfa și de această dată. M-am retras pentru ca guvernul și premierul să lucreze într-o normalitate. Eu am mers la întâlnirea cu domnul președinte Marcel Ciolacu cu demisia scrisă”, a mai spus Firea.
Gabriela Firea nu se consideră responsabilă
În scandalul căminelor groazei din Voluntari, principalul responsabil a fost Ștefan Godei, fost colaborator și angajat în instituțiile în care a activat Gabrielei Firea. Cu toate acestea, ea susține că a fost victima unui atac politic pus la cale de adversarii săi.
„Subiectul a fost focusat pe județul Ilfov. Nu am văzut să se ceară demisii insistent chiar dacă s-au descoperit nereguli și în alte zone. Așa mi s-a părut normal să apăr imaginea guvernului și a PSD, care nu avea de ce să deconteze situația creată. Dacă nu s-ar fi anunțat candidatura mea la Primăria Capitalei, nu ar fi fost un asemenea atac. În momentul în care a apărut acel articol, mi-am întrebat consiliera, pe Ligia, și mi-a spus că a fost în acea fundație, dar s-a retras. Nu a participat niciodată la activitatea din aceste centre”, a mai spus Firea.
Totodată fosta ministră PSD susține că numele ei și al soțului ei, Florentin Pandele nu apare în acest scandal.
„Celor care mă acuză le-aș recomanda să citească adevărul. Numele meu nu apare în această anchetă. Ni ci eu, nici soțul meu nu tolerăm aceste lucruri. Întotdeauna am ajutat persoanele vulnerabile. Nu am vorbit niciodată cu domnul Budăi pentru că adresa prin care ni se solicita să facem controale a ajuns și la Ministerul Familiei și cel al Muncii. Nu a existat protecție politică. De fapt, scandalul e ca Gabriela Firea să nu mai candideze la Primăria Capitalei. Cine a vrut să mă scoată din cursă sunt forțele politice care nu m-au mai vrut la Primăria Capitalei”, a spus Gabriela Firea.
Gabriel Băluță poate candida la Primăria generală
Gabriela Firea îl vede pe Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, candidat la alegerile pentru Primăria generală de anul viitor. Potrivit spuselor sale, PSD are mai mulți potențiali candidați și urmează ca partidul să hotărască cine este cel mai potrivit.
„E o lovitură și la partid, nu doar la mine. În discuțiile cu președintele partidului și cu colegii, întotdeauna s-a discutat dacă după ce s-a întâmplat acum 3 ani, mai am forța interioară pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Marcel Ciolacu nu a înțeles de ce am vrut să mă retrag și din funcția de la București. Domnul președinte mi-a spus că tot eu sunt candidatul, că nu vede pe altcineva.
Mi-a spus că știe că sunt nevinovată. Decizia politică, după acest scandal, aparține PSD. Nu cred că ar fi un motiv mare de supărare din partea mea dacă se va lua o altă decizie. Românii care m-au votat prea puțin pot să creadă în acest scandal. Am încredere în înțelepciunea oamenilor. PSD a avut întotdeauna o rezervă de oameni, mai ales pentru București. De exemplu, Daniel Băluță ar putea fi un candidat potrivit dacă eu nu voi mai fi aleasă”, a arătat Firea la Antena 3.
Firea a demisionat din cauza dezvăluirilor despre căminele groazei
Gabriela Firea a demisionat din funcția de ministru al Familiei, în contextul dezvăluirilor despre căminele groazei. Gabriela Firea s-a retras, la o zi după ministrul Muncii, Marius Budăi, din guvernul condus de Marcel Ciolacu, dar și din funcțiile de conducere din PSD. Ea a făcut un pas înapoi din cauza legăturilor cu Ștefan Godei, patronul căminelor ororilor din Voluntari. S-a întâmplat după o scurtă discuție cu premierul și șeful său de partid, Marcel Ciolacu, la Palatul Victoria.
În scandalul căminelor groazei, numele său a apărut în legătură cu fostul angajat Ștefan Godei, dar și cu prietena și consiliera sa Ligia Enache (Gheorghe). Chiar dacă a acuzat un complot menit să o scoată din viața politică, Gabriela Firea nu a reușit să-și păstreze scaunul.
Cu atât mai mult cu cât, inițial a evitat să spună că Ștefan Godei a fost angajat la cabinetul său parlamentar. Mai mult patronul căminelor groazei este oarecum rudă, prin alianță, cu soțul Gabrielei Firea, Florentin Pandele, primarul din Voluntari. În zilele scandalului, Pandele a confirmat că bunicii săi au fost nașii de cununie ai bunicilor lui Ștefan Godei și că sunt consăteni.
În acest context, retragerea Gabrielei Firea a intervenit, conform unor surse politice, în urma unei înțelegeri cu Marcel Ciolacu, căruia i-ar fi cerut, în schimb, un loc eligibil pe lista pentru Parlamentul European și susținere pentru Florentin Pandele la alegerile pentru Primăria Voluntari.