Partidul de guvernământ, întreaga clasă politică și societatea civilă sunt preocupate de războiul care a izbucnit între Gabriela Firea și Binomul Liviu Dragnea-Carmen Dan. Acum e doar un moment de respiro din cauză că în vitrină au fost puse teme ca Referendumul pentru familie și Vânzoleala din Justiție, unde contrele sunt între Augustin Lazăr, Cristi Danileț și Tudorel Toader.
Totuși, în culisele PSD, e un iureș de nestăvilit. Din când în când, cineva „bagă bățul prin gard”, după cum s-a exprimat Codrin Ștefănescu, cel mai purtător de cuvânt dintre purtătorii de vorbe ai PSD. Ambele divizii, pro și contra Dragnea, așteaptă întrunirea Comitetului Executiv ca să tranșeze problema, mai ales că în ultima săptămână a apărut atât motivarea instanței care l-a condamnat pe președintele partidului, dar s-au întâmplat și alte lucruri grave. Toate l-au cam speriat pe Liviu Dragnea, iar pe mulți analiști politici i-a făcut să aprecieze că, din 14 septembrie, pentru acesta a început numărătoarea inversă. Nu am văzut argumente care să demonstreze mai mult decât intuiție. Însă, dacă privim în istoria PSD, cel mai mare partid din România de după 1989, vedem cum, în momentele de răscruce, liderii s-au sfâșiat între ei, iar funcția supremă a fost obținută prin planuri de mazilire născute în măruntaiele unor tabere ce, la ordin, incendiau întreaga organizație. Exact ce se întâmplă și acum. Doar rezultatul războiului nu-l știm încă! Sunt însă convinsă că PSD nu se va rupe, cum susțin unele voci, pentru că are prea mult exercițiu în astfel de confruntări cu iz de puci.
Nu sfredelesc prea mult în trecut fiindcă personajele care se luptă acum pentru putere au o istorie comună din anul 2010 încoace. Iar lucruri pe care leam uitat ne pot ajuta să înțelegem de unde atâta supărare (ca să nu zic ură!) între politicieni care vâsleau în aceeași barcă, se pupau și promiteau electoratului ce lucruri minunate vor crea pentru societate.
Deci, vi-l mai amintiți pe Ion Iliescu, cel din anul 2004? A fost ultimul șef din PSD care și-a dat seama că partidul nu-l mai ascultă și că e riscant să intre într-o luptă din care să iasă jumulit. Așa că l-a lăsat pe Adrian Năstase să candideze la președinție. Intuiția i s-a confirmat atunci când a decis să se confrunte cu Mircea Geoană pentru șefia PSD, deși știa că pe Geoană îl sprijină grupul de la Cluj. Acesta a venit cu un proiect care promitea reformarea PSD, iar în aprilie 2005 a fost ales de colegii săi în fruntea partidului, cu 964 de voturi pentru și 541 de voturi împotrivă. Ion Iliescu a obținut doar 530 voturi pentru, dar 975 împotrivă.
În februarie 2010, i-a venit rândul lui Mircea Geoană. Toți cei pe care-i „nemulțumise” s-au reunit într-un grup puternic și l-au debarcat. Tânărul și neexperimentatul de atunci Victor Ponta l-a învins în cursa pentru un nou mandat de președinte al PSD. Iar la sfârșitul lui noiembrie 2010, după cinci ani de „domnie”, Mircea Geoană a fost exclus din rândurile social-democraţilor, după o dispută aprinsă de două săptămâni cu şeful partidului, Victor Ponta. Decizia de excludere a lui Geoană din PSD a fost luată de Comitetul Executiv.
Toți politicienii importanți ai partidului se revendicau ca victime ale lui Geoană în acea perioadă, în frunte cu Ion Iliescu și Adrian Năstase. Miron Mitrea, ales secretar general al PSD când Geoană a câștigat președinția partidului, s-a trezit înlocuit, în 2007, de Titus Corlățean, un apropiat de-al noului șef în acea perioadă, dar și de-al lui Viorel Hrebenciuc. Apoi, după alegerile din 2008, Mitrea nu a mai căpătat nici în Parlament vreo funcție.
Cristian Diaconescu, un alt greu al PSD în acei ani, a pierdut mult din cauza lui Geoană și a jocurilor sale. Acesta îl împinsese pe Diaconescu, contrar voinței lui, să candideze la Primăria Capitalei doar ca să-l scoată din cursă pe Sorin Oprescu. Geoană i-a promis că va fi sprijinit în campanie de Marian Vanghelie, însă primarul de la 5 nu a făcut-o.
Victor Ponta și-a luat-o și el. Geoană a tras sforile în partid și, la sfâșitul lui ianuarie 2010, l-a înlocuit pe „Micul Titulescu”, speranța lui Năstase, din funcția de șef al Comisiei de Statut din PSD. L-a pus pe Liviu Dragnea. Să facă acesta Statutul PSD, nu Ponta la indicațiile lui Năstase!- dezvăluiau atunci presei unele surse din partid. A fost picătura care a umplut paharul. După o lună, Mircea Geoană, fost ambasador al României în SUA, adus în partid de Adrian Năstase în 2001, a pierdut șefia PSD în favoarea lui Ponta. Apoi, în noiembrie 2011, după formarea USL, a pierdut și președinția Senatului, iar Victor Ponta a declarat că Geoană nu mai are susținerea nici a PSD, nici a USL. L-au dat jos și l-au pus la Senat pe fostul apropiat al lui Mircea Geoană, Titus Corlățean. Ca să-i facă în ciudă!
Liviu Dragnea s-a repliat rapid pe dorințele partidului și a noului lider, Victor Ponta. Acum, cei doi se luptă. Gabi Firea a aprins scânteia. Fiecare are în spate un grup de susținători puternici, cu influență în unele instituții ale statului. Dar asta e o altă poveste, pentru o altă vreme.