Firea nu se lasă! Atac dur pentru Nicușor Dan: Afirmații mincinoase. E doar în mintea lui

Gabriela Firea, PSD

Gabriela Firea, fostul primar general al Capitalei, lansează una tac dur la adresa lui Nicușor Dan, în urma declarațiilor făcute de acesta duminică seara.

Primarul în exercițiu al Capitalei, Gabriela Firea, răspunde prompt la acuzațiile făcute de Nicușor Dan, primarul ales al Municipiului București, în cadrul interviului acordat RomaniaTV duminică seara privind „blocajul” la anumite obiective de investiții din București.

„In legatura cu afirmatiile mincinoase facute de Dl Nicusor Dan, la un post de televiziune, privind “blocarea” de catre mine si echipa mea a unor investitii ale guvernului la Gara de Nord si Metrou, precizez ca :

Cerificatul de urbanism si Planul urbanistic zonal sunt emise, deja, de mult timp, pentru investitiile de la Gara. Blocajul este doar in mintea domnului Nicusor Dan.

Iar pentru extinderea liniei de metrou Berceni-Terminus, cu finantare europeana(PS4) autorizatia de construire a fost deja emisa, de asemenea.

Si aici, blocajul nu exista in realitate, ci doar in mintea celor care au asuprit Capitala, doar pentru a castiga alegerile prin manipulare si frauda”, susține Gabriela Firea într-o precizare remisă presei.

Ce a spus Nicușor Dan?

„Dacă vrei să ai un parteneriat, eşti tu însuţi serios în relaţia asta.

Am fost la Ministerul Transporturilor şi mi s-a spus că Primăria Capitalei nu a dat certificatul de urbanism pentru a se putea începe o investiţie la Gara de Nord. De asemenea, în ultimele săptămâni de finalizare a metroului a refuzat să oprească circulaţia tramvaiului 41.

A fost o relaţie complicată. În general domnia sa e o persoană conflictuală, chiar dacă domnia sa spune că vrea să se înţeleagă bine cu toată lumea. Acum că s-a terminat campania nu am foarte multe de comentat.

Nu a fost cea mai veselă şi cea mai fericită campanie, au fost foarte multe minciuni care s-au spus în spaţiul public.

Nu am reuşit să avem o dezbatere. Principala mea preocupare este să transmitem bucureştenilor care sunt aşteptările pe marile probleme, care sunt termenele realiste şi cum putem să lucrăm împreună”, a declarat Nicuşor Dan duminică seara la RomâniaTV.