Filosoful îngerilor. SFÂNTUL ZILEI

„Sau Dumnezeu pătimește, sau lumea aceasta văzută se sfârșește.” Aceste cuvinte au fost rostite de Dionisie Areopagitul pe când se afla în Egipt, pentru a-și desăvârși studiile de filosofie și a văzut cerul întunecându-se, când Hristos murea pe Cruce la Ierusalim.

Revenit acasă, la Atena, Dionisie îl cunoaște pe Sfântul Pavel în Areopag și, ascultându-l, se convertește la creștinism, devenind episcop de Atena. Călătorește cu Pavel și îi cunoaște pe ceilalți apostoli și pe Maica Domnului, la a cărei Adormire va asista. Cea mai importantă operă a sa este ierarhizarea cetelor îngerești. Pe prima treaptă (lângă Dumnezeu) sunt Tronurile, Heruvimii și Serafimii, pe a doua, Stăpâniile, Domniile și Puterile, iar pe a treia, Începătoriile, Arhanghelii și Îngerii