Pentru textul de azi, primul pe care-l public aici, miam cumpărat Evenimentul Zilei.
Să văd ce și cum. Nu mai cumpăr ziare, din păcate, decât foarte rar. Nu știu cum dracu’ am reușit, dar nenorocitul ăla de telefon îmi mănâncă tot timpul liber. Un email, o conversație, un link care mi-a atras atenția…. Obiceiul cititului unui ziar mi-a dispărut, pur și simplu, din rutina zilnică, până și acasă, în baie, am o tabletă, nu ziare și reviste, ca acum zece ani.
Și e mare păcat. Am găsit în evz o droaie de chestii pe care nu le-am remarcat pe net, pentru că cititul în diagonală e mult mai facil pe print.
Nu știam, de exemplu, că dacă un străin e confundat cu un român mort și este înhumat în România, procedurile de deshumare și expediere în țara natală pot dura șase săptămâni. Nu râdeți, da? Probabil că timp de 41 de zile se fac și se plimbă hârtii, iar în ziua 42 se dezgroapă sicriul și se expediază cadavrul cu avionul.
Nu știam nici că la Tulcea se fac operații pe viu pentru că spitalul județean a rămas fără anesteziști. Și asta e de ținut minte, dacă am, Doamne Ferește, vreun accident de mașină, o să mă târăsc cum oi putea, până la limita cu județul vecin, pentru că suport greu sunetul unor bisturie scotocind prin mine.
Nu știam că ministrul Sănătății este nepotul unui combinator pe lângă care Hrebenciuc sau Blaga sunt niște bieți cadeți, sau că poți cumpăra câteva zeci de locuri de veci în cimitirele bucureștene, cu tot cu morți, pentru că rudele decedaților n-au mai achitat taxa de concesiune.
Nu știam că MApN are un teren mișto în Mamaia pe care-l vinde sau că dacă ești profesor și vrei să devii directorul școlii, e suficient să achiți o excursie de o zi în Republica Moldova ca să bifezi în CV niște cursuri de specializare în străinătate.
Și îmi pare foarte-foarte rău că nu-l cunosc pe responsabilul cu joburile de la Primăria Sectorului 2, un tip de un optimism și un pozitivism contagios. Ia fiți atenți ce scrie nenea: “Îți dorești un loc de muncă, cu posibilități de afirmare și realizare într-un mediu de muncă plăcut? Primăria Sectorului 2 îți oferă această oportunitate. Profită de ea participând la concursul organizat de instituția noastră în data de …., pentru ocuparea următoarelor locuri vacante: curier, fochist...”.
Spuneți și voi, nu sună perfect? Să promiți o carieră în „fochism”, asta înseamnă să fii pozitiv.. )
Pe net n-aș fi citit niciodată lucrurile astea, pentru că nu aveam cum să găsesc așa ceva. Pe net ești prizonierul titlului captivant, al titlurilor din preajma articolului deschis, al linkurilor din articol... Sau, dacă ești foarte-foarte prost, ești prizonierul linkurilor găsite pe wall-ul facebook și citești doar ce vor alții. Într-un ziar poți citi ce vrei, când vrei, inclusiv anunțurile de mică publicitate.
De-aia zic să faci un experiment: mâine dimineață, fii ca bunicul tău: cumpără-ți un ziar. De la chioșcul ăla plin de țigări, băuturi, cafea, dulciuri, unghiere, ojă, flori de plastic, dvd-uri și borsete. Da, ăla e un chioșc de presă, ce te miri așa?!
Fost jurnalist, pasionat de fotografie și de upcycling, Bogdan Stoica a scris în 2015 un ebook despre fotografia cu telefonul, iar în această toamnă a lansat o carte de dezvoltare personală a femeii în detrimentul bărbatului. Ambele cărți pot fi comandate de pe blogul lui (www.bogdanstoica.ro).