Mă numesc Bulmău Toderiță, din Constanța, str. Bărăgan nr. 19A, și vă fac cunoscut următoarele:
Am lucrat în armată, în Ministerul Afacerilor Interne și în Ministerul Apărării Naționale, din anul 1952 până în anul 1971. În această perioadă petrecută în armată mi s-a conferit ordinul militar clasa I-a, clasa a II-a și clasa a III-a conform Decretului 861 din 26.12.1969.
Întrebare:
De ce pensionarii militari decorați cu Ordinul meritul militar clasa I-a, clasa a II-a și a III-a beneficiază de spor de 10%-15% și respectiv 20% al cuantumului pensiei și eu, subsemnatul, nu primesc acest drept. Chiar dacă sunt pensionar de asigurări sociale, aceste distincții, Ordinul meritul militar pe care îl posed a fost decretat la data de 26.12.1969 și semnat de fostul Președinte de stat în timpul comunismului.
De ce se face această discriminare ori nu suntem toți la fel? Cum pentru unii este mumă, iar pentru alții ciumă? La art.16 din Constituția României se arată că: Cetățenii sunt egali în fața legii, fără discriminare și nimeni nu este mai presus de lege. Eu, în anii din urmă, am făcut cunoscut Ministerului Apărării Naționale (secția pensii militare), din cadrul Ministerului, dar ca răspuns trimis de dumnealor cu Nr. P18841, din data de 30.10.2000 și Nr. 20590 din 16.11.2000 îmi comunică că Prevederile art.11 din legea 80/1995 privind Statutul Cadrelor militare arată că: pensionarii militari decorați cu ordinul meritul militar conform Decretului 861 din 26.12.1969 primesc la pensie clasele a I-a, a II-a și a III-a, spor pentru pensia pe care o primește. Întrucât sunt pensionar de asigurări sociale nu am aceste drepturi, numai dumnealor sunt șmecheri. Acum întreb, cum s-a arătat art. 11 din legea 80/1955 și nu s-a uitat la art.1, paragaful 3 din Constituția României să vadă, măi ce scrie acolo, pentru că Constituția României este valabilă pentru toți cetățenii țării indiferent dacă este militar sau om al muncii. Eu nu primesc nici pensia completă din anul 1990 de când am ieșit la pensie. Am lucrat în armată 1949-1952, militar în termen 2 ani în Ministerul Afacerilor Interne. Anul 1952-1956 am fost subofițer angajat în Ministerul Afacerilor Interne. Anul 1957-1971 am fost cadru militar în Ministerul Apărării Naționale. Total ani lucrați în armată 22. Din 1972 am lucart 18 ani la fabrica de mobilă din Constanța, în 1990 am ieșit la pensie. Total ani lucrați în ambele instituții este de 41 de ani. Conducerea Casei de pensii Constanța îmi trimite prin Decizia nr. 120486 din 01.07.2007 eliberată de dumnealor și stabilește stagiul complet de cotizare 30 de ani, adică din anul 1949-1962. Din anul 1962 până în anul 1971 sunt 10 ani și nu primesc pensia completă de la Casa de pensii. Cine stabilește și plătește intervalul acesta de 10 ani lucrați în Ministerul Apărării Naționale și neplătiți 24 de ani din anul 1962 și până în anul 1971 când am fost trecut în rezervă? În perioada anilor lucrați în Ministerul Afacerilor Interne, Casa de pensii din Constanța nu mi-a calculat lunar spor MAI 88 de lei și spor de vechime 66,50 în perioada 1952- 1956. Aceeași situație și la Ministerul Apărării Naționale. Nu mi-a calculat lunar sporul de vechime de 240 de lei și prima de pericol 110 lei, în perioada anilor 1957 – 1971 când am fost trecut în rezervă forțat. În perioadele de atunci mi se oprea pe statul de plată cotizația de 2% plus impozitul pe salarii.
Bulmău Toderiță
„Cuponiada” de la SIF Transilvania
Poate prin intermediul ziarului „Evenimentul zilei” se vor sesiza Consiliul de Supraveghere posibil sub tutela d-lui Mișu Negrițoiu
Mă numesc Barbu Silvia-Ani, locuiesc în Brașov, și sunt pensionară. Din întâmplare am ajuns la sediul SIF Transilvania interesându-mă de dividendele unei prietene din Capitală și am aflat că și eu am acțiuni la acest SIF și că ar fi bine să-mi încasez dividendele ca să nu pățesc un episod asemănător cu cel relatat la TVR1 cu femeia amendată de CNAS pentru că nu-și plătește CAS pe dividende. Având o sumă de bani la Banca Transilvania, m-am hotărât să-mi transfer suma respectivă de la Banca Transilvania la SIF Transilvania, ceea ce am și făcut în 25.03.2015. În cursul lunii aprilie am fost înștiințată că se ține Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor. Nu se preciza că pentru localnici e mai avantajos să se deplaseze la locul Adunării Generale (unde de fapt m-am și deplasat în 29.04.2015) pentru a afla de fapt de un grup dizident din rândul acționarilor. Am mai făcut cunoștință cu Dir. Gen. Dl.Mihai Fercală, care din întâmplare era fostul director-economic al SA Roman Brașov, unde îmi desfășurasem ultimii 20 de ani din activitatea mea profesională. Au fost discuții în contradictoriu rezultând conflict de interese între acționari și directorul SIF Transilvania împotriva dividendelor între acționari și plata personalului și suportarea cheltuielilor SIF Transilvania. Abia mai târziu, citind pe formularul „Împuternicire” am aflat despre capitalul subscris și vărsat (218 mil. lei) că e gestionat de „personă fizică”. Se epuizase timpul pentru ședința ordinară 10.00-13.00, fapt pentru care ni s-au înmânat tichete de masă (1/2 din valoarea dividendelor pe 2014, pentru majoritatea acționarilor proveniți din „cuponiadă”. În pauză, mulți acționari erau sceptici că dividendele pe 2015 vor fi mai mari. Problema în discuție dezbătută de director era cum să le transmită: prin poștă sau prin bănci, dânsul arătând avantajele „prin poștă” (pentru că majoritatea acționarilor erau la vârsta a treia ca și mine). De asemenea erau sceptici că se va schimba ceva, directorul având aceeași manieră de conducere autoritară ca și la întreprinerea de stat de unde provenea. Cred că se consumă mai mulți bani cu menținerea acestui SIF, decât cu o eventuală capitalizare a lui la nivelul la care ni s-au dat acțiunile prin ”cuponiada”. Urmând lichidarea acestuia, poate că micii acționari ar beneficia de avantajele „cuponiadei”.
Barbu Silvia-Ani
Dragi cititori,
Această pagină vă este dedicată în fiecare sâmbătă. Am vrea să cuprindă cât mai multe semnale de la dumneavoastră, de aceea vă rog să ne trimiteți texte scurte, despre lucruri de interes public, lucruri care vă frământă și cărora nu le-ați găsit rezolvare. Așteptăm scrisorile dvs. pe adresa: „Evenimentul zilei, bd. Dimitrie Pompeiu nr 6, sect. 2, București”.
Vă mulțumesc pentru că ne sunteți aproape! Să aveți o săptămână minunată!
Simona Ionescu, redactor șef