Fiecare român cu durerea lui. Scrisoarea săptămânii. Cauzele rezultatelor slabe de la „Capacitate”

Sunt profesor într-o școală din mediul rural din județul Buzău. Sunt în permanență conectată la realitatea social-politică, atât eu, cât și familia mea, prin faptul că citesc presa, urmăresc emisiunile televizate și caut să fiu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în România și nu numai.

Am citit cu mult interes interviul pe care domnul ministru Sorin Cîmpeanu l-a acordat domnului jurnalist Dan Andronic (în ziarul de luni, 13 iulie 2015) și supun atenției dumneavoastră și părerea mea, a unui simplu profesor de țară, „slab pregătit” (aceasta este opinia domnului ministru în legătură cu profesorii din mediul rural).

Vă voi prezenta doar părerea strict personală, fără să am pretenția de a vorbi în numele colegilor mei, dar sunt sigură că mulți dintre ei ar fi de acord cu mine. Iată, în câteva puncte, care ar fi cauzele care au dus la rezultate atât de slabe la examenul de capacitate:

1. Părinții nu se preocupă de copii, nu participă la ședințele organizate periodic;

2. Nivelul de cultură redus; la nivel local nimeni nu se mai ocupă de activitatea culturală a copiilor și tinerilor din sat;

3. Manualele sunt învechite, insuficiente și programa încărcată;

4. Posibilitățile materiale reduse, singurele surse de venit fiind alocația complementară și ajutorul social, dat de primărie.

5. Regulamentul de ordine interioară nu cuprinde măsuri punitive împotriva elevilor care creează probleme de disciplină și noi, cadrele didactice, suntem complet lipsite de apărare în fața lor; toate prevederile cuprinse în regulament sunt în favoarea elevilor și în defavoarea cadrelor didactice;

Elevii buni nu pot să învețe din cauza acestor elemente care creează probleme.

6. Elevii care au obținut medii sub 5 la Evaluarea Națională sunt repartizați la licee unde beneficiază de profesori „bine pregătiți”, după cum spune domnul ministru, și nu se prezintă sau nu promovează bacalaureatul; și atunci care este scopul: să îngroașe nr. șomerilor?

7. În unele școli clasele sunt comasate astfel: V-VI, VII-VIII și elevii nu au manuale.

Avem foști elevi, absolvenți ai școlii noastre și care astăzi sunt economiști, profesori, medici și care, în timpul școlii, au manifestat interes pentru școală și învățătură, chiar dacă au avut acești „profesori slabi”.

Nu vă puteți imagina cât de singur, dezamăgit și abandonat se poate simți un profesor de țară, „slab pregătit”, care se perfecționează și se informează periodic, dornic să muncească și să obțină rezultate, dar care nu are succes în fața elevilor cu interes scăzut pentru învățătură. Pe acești elevi nu-i motivează nimic; majoritatea termină liceul (unde au intrat chiar și cu medii sub 5), apoi rămân acasă, fără niciun rost, ascultând manele și spărgând semințe.

Toți colegii care facem naveta pierdem în jur de două ore, zilnic, în drumul spre și de la școală, călătorind în condiții foarte proaste.

Nu în ultimul rând, l-aș invita pe domnul ministru să susțină ore la o școală din mediul rural, timp de o săptămână, chiar pe teme de agronomie, știut fiind faptul că aceasta este specialitatea domnului ministru.

Regret că domnul ministru ne face o reclamă defavorabilă, fără să cunoască realitatea din teritoriu și materialul cu care lucrăm.

Cu respect, C. Vlad

Fiecare român, mai implicat în viața cetății

Stimată doamnă Simona Ionescu, îndrăznesc să vă adresez această scrisoare deschisă. Sunt cititoare a ziarului „Evenimentul zilei” de la apariția lui și citesc toate opiniile exprimate în paginile lui. Îi respect și prețuiesc scrierile editorialiștilor care contribuie, zilnic, la calitatea acestui ziar. Punctele lor de vedere, discernământul politic mă ajută și pe mine să gândesc politic, să înțeleg vremurile și realitatea internă și internațională în care trăim. Mulțumesc pentru aceste daruri ale unor oameni implicați și dăruiți scrisului. Sper ca într-o zi și lumea politică românească să-și găsească parcursul firesc. Dar mai cred că fiecare cetățean al acestei țări trebuie să fie mai conștient, mai implicat și responsabil față de viața cetății și a societății în care trăiește.

Cu stimă și prețuire pentru munca dumneavoastră, Ana Duda

Dragi cititori,

Această pagină vă este dedicată în fiecare sâmbătă. Am vrea să cuprindă cât mai multe semnale de la dumneavoastră, de aceea vă rog să ne trimiteți texte scurte, despre lucruri de interes public, lucruri care vă frământă și cărora nu le-ați găsit rezolvare. Așteptăm scrisorile dumneavoastră pe adresa: „Evenimentul zilei, Bd. Dimitrie Pompeiu nr 6, sect. 2, București”. Vă mulțumesc pentru că ne sunteți aproape! Să aveți o săptămână minunată!

Simona Ionescu, redactor șef

 

 

Evenimentul zilei nu își asumă responsabilitatea pentru conținutul scrisorilor primite de la cititori